Josef Kappl revine în atenția publicului cu un nou proiect artistic inspirat de muzica legendarului album „Cantafabule” al formației Phoenix. La peste cinci decenii de la apariția discului, muzicianul își vede împlinită o dorință apărută încă din anii ’70: transformarea albumului într-un spectacol de operă rock.
,,<Cantafabule> a fost conceput nu doar ca album dublu, ci și ca un spectacol de operă rock, însă din cauza posibilităților limitate și a cenzurii din acea perioadă, acest lucru nu a fost posibil…”, a explicat Ioji Kappl. Proiectul prinde acum contur pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din Capitală, primele două reprezentații avînd loc pe 5 și 6 iunie. „Cantafabule – Concert Rock-Simfonic” îmbină energia rock-ului cu forța expresivă a orchestrei simfonice, într-o formulă artistică menită să pună în valoare întreaga complexitate a muzicii create de Phoenix.
Lansat în 1975, „Cantafabule” a reprezentat primul album dublu din istoria rock-ului românesc și unul dintre cele mai ambițioase proiecte muzicale realizate în România. Considerat de numeroși critici și fani drept cel mai valoros album rock românesc al tuturor timpurilor, materialul și-a păstrat statutul de reper cultural și artistic timp de cinci decenii.
La magie a contribuit și cuplul de scriitori/textieri Șerban Foarță – Andrei Ujică, acest fapt conferind o direcție clară, unitară întregului material. Conceptul albumului a plecat de la un bestiar din secolul al XIV-lea găsit de Andrei Ujică. Bestiarele sînt cărți medievale în care se evocau animalele de origine fabuloasă, ca simbol al forțelor binelui și răului. În plus, pornind de la ”Istoria Ieroglifelor” a lui Dimitrie Cantemir și intrînd în zona mistică a creaturilor fantastice, prin natura temei abordate, discul nu a fost cenzurat total, reușind astfel să își păstreze unitatea și veridicitatea care îl transformă într-o veritabilă operă rock.
Noua producție beneficiază de materialul muzical semnat de Josef Kappl, membru al formulei clasice Phoenix și coautor, alături de Nicu Covaci, al albumului original. Spectacolul va fi dirijat de suceveanul Leonard Boga.
Cronica spectacolului, săptămîna viitoare!
Alexandra Cuza






