Încă nu știu de unde să încep această rubrică, fiindcă în timp ce mă pregăteam să o scriu, echipa reprezentativă sub 19 ani a României tocmai reușea calificarea în semifinalele turneului final european la această categorie de vîrstă, bătînd cu 3-0 Danemarca, după un meci în care exact invers decît anticipasem eu, Danemarca n-a jucat absolut nimic! Iar România a avut, dincolo de superioritatea evidentă, multă baftă, adică ceea ce de obicei se plîng cu toții că ne lipsește! Știți placa aia tocită rău cu ”rezultatul mincinos”, cu ”meritam să cîștigăm”, cu ”conspirația mondială împotriva noastră” etc.
Eu însă am vrut să scriu despre ăilalți, ceva mai mari, de sub 21, la a căror plecare spre turneul final din Slovacia toți se visau măcar semifinaliști, dacă nu direct campioni europeni, și unde au luat trei bătăi din trei posibile. Se adaugă declarațiile imbecile ale siamezilor întru vorbit tîmpenii, Burleanu și lingăul de Stoichiță, care pregăteau deja petrecerile de după încununare. Poți da vina pe lipsa lui Pancu de pe bancă (suspendat la primele două meciuri pentru ieșirea aia demențială de la ultimul meci din grupă), pe lună, pe stele, pe ghinion, însă adevărul absolut groaznic e că maimuțoii ăștia de ”sub 21” n-au efectiv nicio treabă cu fotbalul.
Singurul om normal, lucid și cu obraz a fost Pancu, care a zis după ultimul meci în care ne-a bătut și Slovacia cu 2-1, călărindu-ne 90 de minute, că ”scorul e mincinos”… doar că invers! Că, adică, meritam să luăm vreo 4-5. Pancu pleacă. Da` alde Burleanu, Stoichiță și ceilalți mîncători de…, nu!?
Doru Popovici
