De parcă nu ne-ar fi fost îndeajuns toți neisprăviții născuți, crescuți (a nu se confunda cu „evoluați!”) și vopsiți pe aici, prin propria noastră bătătură, din cînd în cînd importăm cîte o panaramă din lumea largă (de fapt, din aia nițel mai îngustă, care pentru noi înseamnă de la eșalonul valoric 3 în jos, de oriunde ar veni!) căreia îi căutăm, ori mai degrabă îi inventăm, fel de fel de calități. Cel în cauză, dacă nu este mic de vreun metru trei`j`doi, ca brazilianul ăla de la Steaua care abia de se vedea dintre firele de iarbă, dacă nu este vreun bețiv și clubber bolnav ca băiatul ăla bronzat de la Dinamo, dacă nu e vreun burtos ca șmecherie ăla de ajunsese chiar golgheter (în țara orbilor, grasu` e împărat!), atunci musai că n-are toate țiglele pe casă, așa cum am constatat în numeroase alte cazuri.
Dintre ele, cel mai năucitor s-a petrecut de curînd, cu vreo săptămînă și ceva în urmă, avîndu-l drept protagonist pe un portar cumva calificat, care (deh!, țara orbilor!) a mai și cîștigat ceva titluri: cu CFR, cu FCSB, ba chiar și cu Unirea Urziceni! Oarecum neliniștit (deși tînăr nu prea mai e, la cei 35 de ani), Arlauskis n-a stat multă vreme în același loc, instabilitatea lui geografică netrimițînd și la cea emoțională, pe care însă nu poți să n-o sesizezi dacă îl urmărești în vreo 3-4 partide. Acum, în meciul despre care vorbim, Arla a prins la piept o minge venită pe sus, apoi s-a intersectat cu un adversar în timp ce fugea spre limita careului mare. Așteptam degajarea. Cînd colo, în loc să tragă în minge, Arla a tras una sănătoasă, la firul ierbii, din voleu, în… alt adversar, care fugea în aceeași direcție! Cu prilejul ăsta, toți năucii care, ca și Arlauskis, cred că penalty se acordă numai „în situație de gol”, au putut sesiza că faultul e fault, chiar și cînd mingea e în brațe la autorul acestuia! Eu i-aș fi dat și roșu, dar asta-i altă discuție. Oricum, am înțeles că Arlauskis, înainte de a fi un mare portar, ar fi pacientul perfect la spitalul de deraiați.
