În momentele de mare rezonanță, cînd cîte un sportiv român uimește planeta cu vreo performanță deosebită (ultimul sosit pe listă fiind David Popovici), lumea politichiei românești devine brusc și la nivel maxim interesată de acel sport și de sportivul în cauză, domniile lor urmărindu-l pe acesta ca pe moaștele Sfintei Parascheva, zile și nopți, pînă se ivește fericitul prilej de a-l îmbrățișa și a-și declara dragostea totală pentru el, precum și sprijinul necondiționat pentru acesta, pentru sportul respectiv, pentru ”acești veritabili ambasadori ai României care sînt sportivii”! Spuneți drept, de cîte ori în ultimii 36 de ani ați auzit aceste găunoșenii ieșite pe gura fiecărui politician român, inclusiv (ba parcă mai ales!) a acelora care au avut scutire la orele de educație fizică?
Săptămîna trecută, autorii celei mai mari (de fapt, ai singurei!) performanțe din sportul cel mai îndrăgit și, evident, cel mai popular, fotbalul, s-au adunat în Capitală pentru a petrece niște momente încărcate de nostalgie și a depăna niște amintiri unice la împlinirea a 40 de ani, pe 7 mai, de la cîștigarea celui mai prestigios trofeu din lume la nivelul echipelor de club: Cupa Campionilor Europeni. Supraviețuitorii acelui moment de glorie absolută au fost invitați în Parlamentul României, unde au aflat că vor fi și decorați de Președintele țării, dincolo de vorbele frumoase care le-au fost adresate de aleșii poporului. Deocamdată, în marea lor majoritate, le-au rămas doar cuvintele, fiindcă nici pînă acum, la 40 de ani după istorica performanță, nu s-a găsit o formă de a-i răsplăti pe acești veritabili eroi ai neamului.
Cu uimire am aflat că numai trei din ei primesc cîte 6.000 de lei pe lună, sub forma unei ”prime de merit” sau altă bazaconie asemănătoare. Ceilalți? Multă sănătate, iubire veșnică, glorie eternă! Au lăsat o petiție, citită în plen de Gabi Balint, dacă tot erau acolo, printre nesimțiții care (palidă consolare!) îi tratează cu același sictir și pe ei, nu doar pe noi toți. În ea cereau să li se dea ce merită. Poate măcar lor să le dea bani. Că nouă știu ce ne dau mereu, dar nu pot să scriu!
