Blues de criză, totuși Festival!

Cred că dacă mi-ar fi spus cineva în cursul primei jumătăți de an că dintre toate festivalurile (nu vorbim aici decît despre cele de Muzică, nu despre alea de hăhăială, chirăială și de înțepat în vene…) care au căpătat deja ceva vechime în țară, singurul care se va desfășura totuși va fi al nostru, în Suceava, cel închinat memoriei lui Fane Adumitroaie, l-aș fi trimis pe respectivul direct la colegul de generație de la „Ștefan cel Mare” al lui Fane, doctorul Paziuc! Și totuși, cel care s-a luat la trîntă cu vremurile, cu pandemia și cu inerția, Bobby Stroe, și-a dus la îndeplinire nobila misiune de a continua cinstirea memoriei lui Fane, un gest pe care zic că sîntem datori să-l aplaudăm și să-l salutăm cu adînc respect. Sigur că la asemenea vremuri, dincolo de lista cu numele prezente pe scenă, mai importantă este ideea de continuitate, de perpetuare a tradiției. Dar chiar și asa, festivalul nu a fost lipsit de nume mari, capul suprem de afiș fiind grupul britanic Malone Sibun Band, care a încheiat prima seară. Au mai fost grecii numiți Sakis Dovolios Trio (tot în prima seară), iar cea de a doua a fost încheiată de britanicul Aynsley Lister, un chitarist cu adevărat rafinat. Dintre români, chiar mi-au plăcut Othello Trio și Cooperativa de Blues, dar peste toți m-a încîntat vocea cu totul deosebită a Alexandrei Cuza, al cărei drum muzical sînt sigur că va fi unul lung și năpădit de mari reușite. În numărul trecut, ați văzut fotografia (cu multe mulțumiri pentru autorul acesteia, Artistu’!) cu mine alături de Malone și Sibun, în care Innes Sibun rîdea în hohote. Oare de ce? Păi nu știu ce i-a venit să mă întrebe dacă mă pricep la fotbalul britanic. „Da, știi că am o rubrică de fotbal la Monitorul și alta la Jupânu’!?”. A rămas năucit. Apoi, întrebîndu-l cu cine ține el, mi-a răspuns: „Cu West Ham United!”. Am rîs tare și i-am spus că e primul om pe care-l aud că ține cu ăștia, iar hohotul de rîs l-a bușit cînd l-am întrebat dacă n-a încercat să țină și cu Grimsby. Dacă nu știți ce-i cu echipa asta, căutați filmul lui Sasha Baron Cohen „The Brothers Grimsby”!