Ceea ce înainte de începere părea să fie un coșmar prin durata sa de aproape o lună, iată că a trecut ca nouri lungi pe șesuri, astfel că la apariția următorului număr al Jupânului vom putea vorbi deja despre noua campioană mondială. Mă număr printre cei care s-au temut de incidente majore, mai ales pe bază de religie și de interdicțiile adiacente, dar și de eventuale conflicte generate de neînțelegerile dintre culturi. M-am domolit și eu treptat și m-am concentrat pe aspectele pur fotbalistice, iar o primă concluzie pe care o trag la ora scrierii acestei rubrici, adică în pauza de dinaintea sferturilor de finală, este că am avut parte de un campionat frumos, spectaculos, cu numeroase momente de pură încîntare, desfășurat într-o atmosferă plăcută, interdicția la consumul de bere fiind poate chiar benefică în contextul general al patimilor pe care competiția aceasta le declanșează. Fotbalul etalat de pretendentele la trofeu a oscilat între cruntele dezamăgiri numite Germania și Spania (absolut jenante în exprimare: nemții lipsiți total de tenacitatea care le era emblemă, iar spaniolii frecînd bășica într-o tîmpeală desăvîrșită, de parcă erau toți născuți dintr-un tată numit Tiki și o mamă pe nume Taka!) și prestațiile năucitor de spectaculoase ale Franței și mai ales ale Braziliei. Cel puțin brazilienii, în meciul contra Coreei, au avut mult din magia pe care n-am văzut-o decît tot la ei pe vremurile lui Pele, Jairzinho, Ronaldo, Ronaldinho și Roberto Carlos. S-a jucat ofensiv, pentru spectacol, pentru spectatori, pentru bucuria de a aduce bucurie miliardelor de spectatori și telespectatori.
Azi, cînd scriu, am văzut două meciuri în Cupa României, în care jucau și primele trei clasate în campionat. Cele patru bande de neisprăviți conduse de niște unii porecliți antrenori au jucat parcă în dușmănia spectacolului și a spectatorilor, reușind două meciuri de 0-0, încît nu poți să nu te întrebi dacă neisprăviții s-or fi uitat la Mondial. Și dacă da, oare ce or fi priceput!? Mai e nevoie să spun că unul dintre ei era fericit de scor? Și că e mereu „antrenorul anului”, deși el nu pare a antrena fotbaliști!
