Aveți cuvîntul meu de onoare că am pierdut șirul fotbaliștilor români încadrabili în categoria ”născut talent și mort speranță”. De cînd mă știu, fotbalul nostru a fost un nesecat rezervor de talentați, procentajul celor care au și ajuns să-și valorifice integral talentul nativ fiind absolut nesemnificativ. Inclusiv mulți dintre cei care au devenit nume cunoscute, unii chiar fotbaliști de Națională, chiar dacă pe la o bucată au prins cîte un contract la vreo echipă mare, au clacat mai devreme sau mai tîrziu (de regulă… prea devreme!), devenind mai degrabă marfă second hand decît mari performeri. N-are sens să evocăm trecutul și nume ca Mitea, Claudiu Răducanu, Keșeru etc. și iar etc., ci mai bine să vedem ce ne oferă prezentul, cu nimic mai breaz decît anii anteriori.
De exemplu, Man, care avusese un început de sezon excepțional la Parma, a ajuns acum să joace ultimele 15-20 de minute, în care are timp totuși să se facă de rîs cam la fiecare meci, devenind un fel de recordman al ratangiilor.
Ultimul sosit pe listă, Andrei Rațiu de la Vallecano, care după un meci absolut antologic în campionatul precedent, în care l-a anihilat complet pe uriașul Vinicius de la Real Madrid, a ajuns un nume vehiculat pe piața transferurilor, de el interesîndu-se inclusiv Real și Barca. Astea au renunțat, apoi cică ar mai fi fost interesate Man City, Aston Villa, care și ele au renunțat, rămînînd să-l ia totuși Villareal, care deține niște drepturi asupra lui. De ce se întîmplă toate astea? Mă gîndesc că n-au legătură cu faptul că Rațiu a jucat din ce în ce mai prost la club și la Națională. Cred că nepricepuților ălora de la echipele amintite, pur și simplu nu le place culoarea albastră a părului domnului Rațiu, care ar fi copia fidelă a unui personaj de desen animat. Ori poate că doresc chiar un fotbalist, nu un desen oarecum animat.
