Vinerea trecută a început o nouă ediție, a 13-a, a concursului de talente ”Vocea României”, una pe care vă promit solemn că nu o s-o comentez absolut deloc în această rubrică, dintr-o sumedenie de considerente, primul și cel mai consistent fiind acela că din cele 12 ediții consumate pînă acum nu am rămas cu nimic. Cu absolut nimic, în afară de mîhnire și repetate frustrări că aceia care chiar aveau de arătat ceva, dincolo de talent, care aveau personalitate, originalitate și alte alea care fac diferența între un cîntăreț cu har și o voce oarecare (din alea pe care le auzeam vara la terasele cîrciumilor de pe litoral) au fost ejectați din naiba știe ce interese într-o etapă sau alta a concursului, cel mai adesea fără pic de logică, uneori și fără bun simț.
Am și argumente: acum vreo trei săptămîni am reascultat-o live, la o petrecere privată, pe colega noastră de la Radio Top, Alexandra Cuza, care a fost realmente fabuloasă la ”Vocea României”. A fost eliminată fără să aibă habar de ce, tocmai cînd mă gîndeam că n-are cine s-o bată!
Un altul, cu care am rămas prieten pe viață, se numește Iulian Canaf: un artist complet, un blues singer, un rock’n’ roller și un entertainer fără egal în România. Nu pot să-l compar cu nici un altul din cei care au defilat pe acolo. A ajuns pînă în semifinală, cînd a fost gonit, probabil, fiindcă era… prea bun! În orice caz, mai bun decît Brenciu, Chirilă și Smiley la un loc! Dacă adaug și prezența unei maneliste în juriu (aia care le-a cîntat copiilor grav bolnavi manele în spital, de Crăciun, acum doi ani!), precum și a unei semivorbitoare de limbă română, înțelegeți de ce Vocea României ăsteia prost făcute nu îmi va mai deranja timpanele și în această ediție, ceea ce vă recomand și dvs.!
13 cică e aducător de noroc. Norocul vi-l puteți face și dvs. înșivă, comutînd pe alt canal în serile de vineri.
