Nu este un secret pentru nimeni că niciodată nu am fost un fan patetic al grupului Holograf, genul de muzică practicat de acesta netransmițîndu-mi emoția pe care un act artistic e așteptat să o producă. Asta nu înseamnă, însă, că nu am apreciat mereu acuratețea sound-ului, aproape de perfecțiunea către care tind numai artiștii adevărați, cei care își respectă și propriul produs muzical, și publicul. Ca să mă fac mai bine înțeles, îi plasez pe Holograf într-o categorie selectă, unde, la nivel planetar, echivalentul lor ar fi (pentru mine, desigur) U2. Iar Dan Bittman îmi pare ”fratele” muzical al lui Bono. Așa-i că nu-i chiar rău!? Dincolo de impresia generală, pe Holograf i-am apreciat la extrem, chiar i-am iubit, și îi iubesc încă, pentru piesa pe care o consider cel mai bun produs al unei categorii rarisime în muzica noastră: funk rock/funky. Piesa se intitulează ”Sînt un balcanic” și nu mă satur de un sfert de secol să o tot ascult!
Anul acesta, Holograf a ajuns (pentru prima oară, din 2011 încoace, de la prima ediție a Festivalului Rock) să cînte la Cetate. M-am bucurat să-i revăd pe Dan Bittman, pe Mugurel Vrabete și pe ceilalți, și să constatăm împreună că tare sîntem bătrîni, din moment ce ultima dată i-am prezentat în… 1997, acum 28 de ani! Se întîmpla la concertul-mamut de pe stadion, cu prilejul promovării Forestei în Divizia A și aducerii ei de la Fălticeni la Suceava! N-am putut să depănăm foarte multe, fiindcă pe Dan și pe toți ceilalți Holografi i-au încolțit multe zeci de fani de toate vîrstele care au vrut neapărat să se fotografieze cu ei. Iar Holografii, ca orice artiști adevărați, n-au refuzat pe nimeni, au vorbit, au glumit, s-au îmbrățisat cu toți. Apoi au cîntat cum nimeni din cei prezenți la această ediție n-a făcut-o. A fost dovada vie că artiștii sînt altceva decît maimuțele care umplu scenele la festivalurile alea mult mediatizate.
