Ne-am adus aminte de Romică. De Roman Istrati, adică, poetul şi jurnalistul care ne-a părăsit defintiv în luna decembrie a anului trecut. Mai e un pic şi trece anul de cînd Romică nu mai este printre noi. Parcă ieri s-a întîmplat. Parcă ieri întreba Romică: „Auzi, mîine ce-i, luni? Da? Atunci nu vreau să mor mîine, că dacă mori de luni îţi merge prost toată săptămîna”. Romică. Aşa era Romică.
Ne-am adus aminte de el pentru că ştim cît de mult îl preţuia pe Tiberiu Cosovan. Ştim cît de mult îl aprecia pentru tot ceea ce face, pentru ceea ce scrie şi spune, dar şi pentru faptul că se purta foarte frumos cu el. Cu toate derapajale lui Romică, şi aveam slavă Domnului, Tiberiu era mereu alături de el şi-l încuraja în tot ceea ce făcea, cu toate că uneori nu ar fi fost cazul. Romică aprecia la Tiberiu talentul şi caracterul acestuia, iar Tiberiu îi aprecia lui Romică talentul şi felul lui excentric de-a fi. Ne-am adus aminte de Romică pentru că avem ferma convingere că ar fi scris lucruri foarte frumoase şi foarte adevărate despre Tiberiu, acum cînd acesta nu mai este printre noi. Le-ar fi scris în Jupânu’, chiar dacă de o vreme nu mai era colegul nostru, pentru că l-am fi rugat frumos.
Păcat. Tiberiu a fost un om. Un om înzestrat, dedicat şi aşezat. Un om pe care toţi cei care l-au cunoscut au vrut să-l aibă cît mai mult în preajmă. Un om pe care acum îl regretă foarte multă lume. Un om care într-o lume a orgoliilor, cum este cea a culturii şi artei, a ştiut să păstreze un echilibru. Condoleanţe familiei jurnalistului şi scriitorului Tiberiu Cosovan. Dumnezeu să te aibă în pază, Tiberiu Cosovan.
