Matei Vişniec

Matei VişniecProbabil că, anul acesta, Matei Vişniec este cel mai premiat om de cultură din România. Şi anul este departe de a se încheia. Vă reamintim că de Ziua Culturii Române, rădăuţeanul care trăieşte la Paris a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer „în semn de înaltă apreciere pentru excelenţa de care a dat dovadă în întreaga carieră, pentru dăruirea şi talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”. Distincţia pregătită de preşedintele României, Klaus Iohannis i-a fost înmînată dramaturgului şi jurnalistului de către ambasadorul Luca Niculescu, la Ambasada României de la Paris. În urmă cu cîteva zile, Matei Vişniec a primit pe scena teatrului din Suceava premiul special pentru cel mai jucat dramaturg contemporan. Premiul UNITER i-a fost înmînat de marele actor Ion Caramitru, care, împreună cu muzicianul Aurelian Octav Popa, le-a prezentat spectatorilor suceveni spectacolul „Dor de Eminescu”. Domnul Caramitru nu a plecat cu mîna goală de la Suceava, ci cu o diplomă de excelenţă „pentru promovarea şi dezvoltarea culturii ronâneşti” pe care i-a oferit-o primarul Ion Lungu. Revenind la Matei Vişniec, aşteptăm de la acesta să se implice activ în dezvoltarea tînărului teatru care îi poartă numele şi să rămînă pe mai departe cel mai jucat dramaturg contemporan. Inclusiv pe scena de la Suceava. Pentru succesul de care se bucură cu piesele sale şi pentru că a fost premiat de marele UNITER, Matei Vişniec este Jupânul de Salon al săptămînii.