În diferite contexte, unele dintre ele negative, numele Laurei Hacman a apărut în paginile acestei gazete. Apare şi acum, pentru că doamna Hacman este autoarea următorului comunicat: „Vă informez că începînd cu 1 septembrie nu mai îndeplinesc funcţia de inspector şcolar în Inspectoratul Şcolar şi implicit nici atribuţiile de purtător de cuvînt. În acest context doresc să vă mulţumesc pentru colaborarea pe care am avut-o de-a lungul anilor şi pentru valoroasa şi provocatoarea experienţă de comunicare pe care mi-aţi oferit-o. Vă asigur de aprecierea mea pentru calitatea mesajelor transmise, pentru obiectivitatea acestora şi pentru profesionalismul pe care îl dovediţi, atît dvs., cît şi instituţiile pe care le reprezentaţi. Vă doresc succes şi împliniri în activităţile desfăşurate”. Nu ştim dacă atunci cînd a scris acest mesaj pe care l-a trimis reprezentanţilor presei sucevene doamna Hacman s-a referit şi la Jupânu’, publicaţia care a criticat-o aspru atunci cînd a considerat că este cazul. Însă, nu asta este important. Important e că, dincolo de unele deficienţe de comunicare, care nu-i pot fi imputate în totalitate Laurei Hacman, aceasta a arătat cum trebuie făcută cu adevărat meseria de purtător de cuvînt al unei instituţii publice. Prin plecarea doamnei Hacman din Inspectoratul Şcolar Suceava, redacţiile şi opinia publică au pierdut un bun purtător de cuvînt. Poate cel mai bun.
