Jupâni de Salon

Coordonatorul loturilor din cadrul CSU Suceava, profesorul universitar doctor Petru Ghervan, le-a mulțumit tuturor celor care au transmis felicitări pentru locul VII ocupat de seniori în Liga Zimbrilor, dar spune că ar fi nedrept să fie uitați juniorii care și în acest an au avut rezultate deosebite. Pe 5 iunie, domnul Ghervan declara, la Radio Top: ”Sînt copii care au luptat pentru medalii, pentru titlu chiar, și ar trebui să menționăm de exemplu Juniorii 1, care, deși nu au cîștigat titlu anul acesta, că eram obișnuiți în ultimii ani să cîștigăm doar aurul, iată că am fost învinși într-o finală în care ne-a bătut o echipă pe care o bătusem în grupă, locul II, medalie de argint. La Tineret sîntem campioni naționali, deci practic la a doua competiție de handbal după cea a seniorilor, cea pentru tineri sub 23 de ani, sîntem pe locul I în România”. Pe 6 iunie, echipa de Juniori 2 a CSU pregătită de Ioan Tcaciuc (care pe final de turneu l-a avut coleg de bancă pe Vasile Boca) a cîștigat aurul pentru al treila an consecutiv. Felicitări tuturor!