Muzeul Național al Bucovinei a venit cu o nouă expoziție de excepție, una dedicată lui Alexandru Ioan Cuza. Pînă pe 30 iunie, la Muzeul de Istorie Suceava pot fi admirate sabia de onoare a domnitorului, revolverul, tunica şi casca de colonel de lăncieri, decoraţii româneşti şi străine, fotografii ale domnitorului şi ale membrilor familiei sale, documente oficiale şi personale, portretul oficial pictat de Carol Popp de Szathmari și portrete ale Doamnei Elena Cuza. Expoziția mai înseamnă un fotoliu de lemn și mătase, ceasuri, bijuterii, tabachere, porţelanuri, servieta și un tac de biliard, toate ale lui Alexandru Ioan Cuza, şi scrisori, sigilii, bijuterii, fotografii, trusa de scris și obiecte de argintărie, care i-au aparținut Doamnei Elena Cuza. Expoziția reprezintă o colaborarea a muzeului sucevean cu alte instituții muzeale, printre care Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Muzeal Național Moldova Iași – Muzeul Unirii și Muzeul Militar Național “Regele Ferdinand I” București.