Ioan Măriuţa, directorul Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava, a spus: „În maxim 10 zile vom avea veşti”. Atît? Veşti de la cine, de la apropiaţii lui Michael Schumacher, de la doamna Dorina din Berchişeşti, care a plecat la muncă în Spania imediat ce s-au încheiat Sărbătorile Pascale, sau de la staff-ul medical al lui Real Madrid, care încă mai lucrează la recuperarea totală a lui Cristiano Ronaldo, înainte de finala Ligii Campionilor? A, staţi că ne-am lămurit. Domnul Măriuţa s-a referit la noile curse aeriene. Înţelegem că pe lîngă cursele de Turcia şi de Anglia, care vor începe să zboare mai încolo, vor fi şi avioane care vor veni din Italia şi Spania. Iată o veste bună de la directorul unui aeroport care se poate lăuda la acest moment cu doar cîteva curse de Bucureşti. Şi mai este un motiv de laudă pentru aeroportul de la Salcea, care a fost de curînd modernizat şi arată într-un mare fel: ROMATSA a instalat sistemul ILS de dirijare a aeronavelor la sol în condiţii de vizibilitate redusă. Acesta va fi operaţional, cel mai probabil, începînd cu data de 23 iunie. Asta înseamnă că avioanele vor putea ateriza pe pista elastică de la Salcea şi pe ceaţă deasă, nemaifiind nevoite să dea ture pe deasupra Iaşului sau a Bacăului, să vadă dacă pe-acolo pot coborî la sol în siguranţă. Pe de altă parte, gradul de încărcare a avioanelor care se mişcă pe ruta Bucureşti – Suceava a ajuns la 76%, un procent mai mult decît mulţumitor, în condiţiile în care preţul biletelor emise de TAROM este de la mare în sus. Una peste alta, Ioan Măriuţa merită titlul de Jupân de Salon al săptămînii.






