Ştiţi cum sînt artiştii. Cîrcotaşi, răutăcioşi, manipulatori, colportori de invidii şi, din păcate, de multe ori, nedemni de talentul cu care i-a hărăzim Bunul Dumnezeu. Cînd vezi scriitori învrăjbindu-se din cauza unor efemere premii literare, cînd vezi plasticieni vorbind cu limbi înveninate despre confraţii lor, cînd vezi actori gratulîndu-se birjăreşte ori nonvalori erijîndu-se în mari artizani ai managementului plastic (deşi ei încă nu au desluşit tainele desenului), mai că-ţi vine să crezi că planeta e prea mică şi prea neîncăpătoare pentru atîtea „genii” mai mult sau mai puţin provinciale. Sub soare e loc pentru toţi, iar cei care induc în lumea artelor conflictualitatea ar trebui să se apuce de altceva: de prăşit, de plivit, de scobit în nas sau de urlat noaptea la Lună. Bucovina a dat, fără îndoială, exemple de conduită ireproşabilă în rîndul artiştilor plastici. Marii creatori au fost totdeauna senini, generoşi cu colegii mai nătîngi, calmi şi aproape solari în relaţiile cu comunitatea. Încrîncenaţii sînt, în general, şi perdanţi sau, chiar dacă se impun, sînt înghiţiţi în silă şi devoraţi urgent de uitare. Dumitru Rusu este nu doar artist de excepţie. El este şi un model uman. El e patriarhul plasticii bucovinene. La cei 75 de ani slăviţi săptămîna trecută, pe 6 noiembrie, maestrul a venit în faţa comunităţii sucevene cu un regal imagistic. Cele 95 de lucrări de la „Shopping City” au fost realizate cu candoarea unui suflet de copil rareori tulburat de încrîncenările diurne. Acuarelele lui Dumitru Rusu sînt vivaldiene, penelul artistului dezvăluind cromatici simfonice care au puterea de a reconstrui sufleteşte privitorul. Anotimpurile sale sînt nu doar mici discursuri estetice, ci, mai mult, sînt fresce desprinse de pe catapeteasma Bucovinei. Mulţi îşi închipuie că pictează sau desenează, dar de fapt mulţi nu fac decît să coloreze şi de aceea spunem că adevăraţii creatori sînt doar cei care reuşesc să ia cu vîrful penelului ceva din sufletul privitorului şi să-l transpună pe pînză. Şi tot cu vîrful penelului ei transferă pe pînză şi muzica sufletului. Expoziţia lui Dumitru Rusu, prin fabulosul său, sugerează o Bucovină boreală, în care culoarea fascinează retina, catifelînd-o. Artistul, „un nume important al artelor din Moldova şi România” (Valentin Ciucă), nu este doar emblematic pentru spaţiul pe care-l înnobilează cu creaţia sa plastică, ci este şi un om al cetăţii. După o carieră pedagogică de excepţie, Dumitru Rusu are puterea, la venerabila sa vîrstă, să fie în continuare modelator de destine plastice şi dăruitor plin de răbdare al unor poveţe utile ucenicilor săi. E un „zugrav de subţire” cu personalitate solară, emanînd bunătate, surîs şi o extraordinară stare de bine moral. Viaţa nu elogiază şi nici nu premiază. Viaţa poate fi doar luminoasă sau nemernică. Dumitru Rusu o face mai bună şi mai accesibilă prin aceea că ne face pe noi, privitorii artei sale, mai amnezici la durere şi suferinţă, şi mai predispuşi la rezonanţa cu esteticul şi frumosul artistic. Avînd o „tuşă” inconfundabilă, oricînd recognoscibilă prin fineţea penelului şi prin luminozitatea sufletească transpusă cromatic, Dumitru Rusu a fost, de-a lungul experienţelor sale existenţiale, un îndrăgit al colegilor. Patriarhul plasticii sucevene este şi un venerabil ambasador bucovinean, lucrările sale fiind prezente în numeroase colecţii din străinătate. Premiile, ilustraţiile de carte sau alte prezenţe plastice din spaţiul românesc ori din afară fac din Dumitru Rusu nu doar un artist cu o individualitate perfect definită, ci şi un ghid fabulos prin unicitatea sa pentru cei care vor să cunoască „Bucovina boreală”. Dumitru Rusu este un muzician al fantasmelor cromatice, este ca un Gabriel Garcia Marquez al realului fantastic tradus cu vîrful penelului, al creionului ori peniţei dar mai ales cu vîrful catifelat al sufletului său. Valentin Ciucă, la sfîrşitul vernisajului, a spus că se simte dator să facă „o reverenţă în faţa artistului”. Noi adăugăm reverenţei domnului Ciucă urările noastre numai de bine adresate maestrului Dumitru Rusu.
