Maricela Cobuz. Deputata PSD de Suceava, pentru că imediat ce administraţia judeţeană şi Spitalul Judeţean au inaugurat Secţia de Cardiologie renovată şi extinsă a ţinut să spună că guvernarea PSD dezvoltă spitalul sucevean.
Deputata PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a împînzit presa locală cu un comunicat în care vorbeşte despre grija deosebită pe care actuala guvernare o manifestă faţă de sistemul medical, în general, şi Spitalul Judeţean Suceava, în particular, din care am extras următorul paragraf: „Guvernul PSD-ALDE a alocat o mai mare importanță domeniului medical decît au făcut-o guvernările PNL(PDL) și a investit în Sănătate, deoarece pune preț pe priceperea și dedicarea medicilor, pe nevoile pacienților și pe oferirea unui serviciu medical de calitate (…)”. Şi a mai spus doamna: „Realizările din cadrul Spitalului Judeţean au fost posibile cu sprijinul guvernării PSD”.
Uşurel cu aparatura pe scări, pe scările spitalului, că s-ar putea să alunece, să vină peste dumneavoastră şi să vă accidenteze, doamnă. Nu negăm faptul că Guvernul PSD-ALDE a alocat o mare importanţă domeniului medical, însă trebuie reamintit că modernizarea Spitalului Judeţean a început în primul mandat de preşedinte al CJ a lui Gheorghe Flutur, care era prim-vicepreşedinte PDL pe ţară. Se întîmpla pe vremea guvernării PDL, atunci cînd medicul sucevean Cristian Irimie era secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. Tot domnul Flutur l-a numit manager al spitalului pe Vasile Rîmbu. Şi fostul preşedintele PSD al CJ, Cătălin Nechifor, a dat bani pentru spital. Recunoaştem. Modernizarea a continuat în forţă cu fonduri de la primăria condusă de Ion Lungu (PDL şi PNL) şi de la CJ-ul condus de Gheorghe Flutur (PNL).
Să vii să te baţi cu stetoscopul în piept tocmai acum, după ce Secţia de Cardiologie a fost modernizată şi extinsă, e prea mult, doamna Cobuz. E prea mult, fiindcă banii au venit numai de la CJ şi de la Spitalul Judeţean, nu şi de la Guvernul pe care-l urcaţi în slăvi.






