Și în 2024, în municipiul Suceava, doi încarcă – trei descarcă, iar patru termină de asfaltat, după care cinci vin și sparg drumul sau trotuarul pentru că au ei de reparat o țeavă. Cei cinci sînt de la ACET și de la Delgaz, după cum a spus în cea mai recentă a Consiliului Local Suceava viceprimarul Lucian Harșovschi, care a povestit ce s-a întîmplat după ce s-au încheiat lucrările de modernizare pe Aleea Venus și pe Aleea Saturn: ”Am stat după cei de la Delgaz să termine partea lor, pentru că era lucrare de investiție și schimbau transportul și distribuția în zonă. Atunci cînd au dat ok-ul că au ieșit de pe carosabil am finalizat lucrările în zonă. Din nefericire, se pare că au avarii pe țeava veche, pe care nu au reușit să o pună în funcțiune, pentru că nu s-a respectat graficul de lucrări”. În ceea ce privește ACET-ul, domnul Harșovschi a spus că i s-a comunicat acestei instituții să intervină pe strada Tipografiei, unde se făceau lucrări de modernizare. ACET-ul a spus că nu-i nimic, lucrările s-au terminat, iar după aceea asfaltul s-a umflat din cauza unor scurgeri de apă. Șase asfaltează și șapte sparg drumul sau trotuarul ca să remedieze o avarie ori ca să-și recupereze sculele pe care le-au îngropat din greșeală la o lucrare efectuată în urmă cu o lună.






