Jupân de Pardon

Noi știm că primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, este un om credincios, că doar nu degeaba acesta cîntă în strană și participă la concursuri de bătut toaca. Însă, mai știm și că acesta este un activist de partid dornic să-și facă imagine și să se pună bine cu șefii de partid. Domnul Reziuc a fost dat afară din PMP pentru că, după ce s-a văzut cu sacii de voturi în căruță și cu mandatul de primar în buzunar, a început să-și dea arama pe față, demonstrînd că el joacă în tabăra PNL. Primarul a început să se gudure pe lîngă șefii din PNL pe ascuns, la început, și pe față după ce a fost exclus din PMP. Pentru a-și face imagine și pentru a se pune bine cu liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, Radu Reziuc s-a învîrtit pe lîngă acesta pe pista aeroportului de la Suceava, cu ocazia aducerii Luminii Sfinte de la Ierusalim. Domnul Reziuc a încercat să stea cît mai aproape de domnul Flutur, pentru a apărea în cît mai multe cadre ale transmisiei în direct. Domnul Reziuc nu avea ce căuta pe pista aeroportului, pentru că nu este nici preot practicant, nici președintele Consiliului Județean, instituția în subordinea căreia se află aeroportul, nici comandantul aeroportului și nici jurnalist aflat în timpul serviciului. (Foto: pagina de Facebook a lui Radu Reziuc)