Răzvan Gavriloaia este un sportiv care a plecat de la Suceava la Dinamo, unde a jucat handbal la cel mai înalt nivel. De o vreme s-a întors acasă pentru a ajuta echipa, în semn de mulțumire pentru că aceasta l-a format ca om și ca jucător, și din respect pentru publicul sucevean care l-a aplaudat de atîtea ori. Că Răzvan a ajutat echipa o demonstrează faptul că acesta este pe locul II în clasamentul golgheterilor din Liga Zimbrilor, cu 173 de goluri înscrise în 26 de partide, avînd cu două goluri marcate mai puțin decît ocupantul primul loc, Marius Sadoveac, de la Politehnica Timișoara. Fără golurile decanului de vîrstă al echipei, CSU Suceava nu ar fi fost scăpată acum de barajul pentru menținerea în prima ligă de handbal, cu siguranță.
Foarte important! Răzvan are 39 de ani! Mulți înainte!
Jurnalistul Daniel Vatamanu, de la Intermedia TV, un iubitor al handbalului și un apropiat al CSU, i-a transmis cîteva întrebări lui Răzvan, iar imediat ce a primit răspunsurile a avut amabilitatea să mi le trimită și mie. Iar eu mi-am permis să extrag cîteva fragmente din acesta.
Pentru început, Răzvan i-a spus lui Daniel cum a fost primul an de la revenirea la Suceava: ”A fost un an extrem de încărcat și solicitant din punct de vedere fizic și emoțional. Deși am o vîrstă înaintată și suficientă experiență, am început sezonul cu destule emoții și presiune, știind că, pe de-o parte sînt așteptări mari de la mine, venind de la Dinamo București, și, pe de altă parte, sigur sînt destule voci care spun că am venit acasă la final de carieră pentru că sînt gata ca jucător. Însă, de la revenirea acasă am fost mereu foarte motivat să arăt că în ultimul meu sezon la Dinamo meritam să joc mai mult și că nu sînt aici pentru a face figurație și a fi plătit mai mult de dragul jucătorului care am fost. Mă bucur ca, alături de familia care îmi dă mereu putere cînd îmi e greu, alături de suporterii sufletiști pe care i-am regăsit în sala LPS, alături de finanțatorii echipei care an de an dau stabilitate și continuitate handbalului sucevean, dar mai ales alături de staff-ul tehnic și colegii care au avut încredere în mine să gestionez multe momente importante cu care ne-am întîlnit în acest sezon, am reușit ceea ce mi-am propus și pot privi în oglindă fără prea multe reproșuri la final de campionat”.
Referitor la locul secund ocupat în clasamentul marcatorilor, Răzvan a declarat: ”Pînă la urmă, pentru mine cel mai important aspect în privința golurilor nu este numărul lor, ci eficiența, iar acest an a fost unul de care sînt mulțumit. Faptul că domnii antrenori și colegii m-au responsabilizat tot mai mult odată cu trecerea etapelor mă bucură și îmi dă încredere că munca mea este eficientă și apreciată. Oricum, orice performanță personală în jocul de handbal se datorează întregului colectiv și le mulțumesc mult tuturor celor care muncesc zi de zi alături de mine în antrenamente și care au încredere că pot fi omul responsabil cu finalizarea muncii lor”.
Ce urmează? ”Deși am avut satisfacția de a avea un sezon bun, cu foarte multe minute jucate, acum, la final, simt o stare accentuată de oboseală și abia aștept vacanța să îmi reîncarc bateriile. Probabil o fi cum îmi spun colegii, să mă uit în buletin. Dar sînt convins că la reluarea pregătirii voi fi la fel de nerăbdător să muncesc și să practic acest joc minunat ca și cum aș avea 18 ani. La finalul acestui interviu <scurt> (că nu îmi place să vorbesc mult) vreau să mulțumesc tuturor celor care sînt implicați în handbalul sucevean, de la finanțatori pînă la suporterii cei mai tineri, printre care sînt și fetițele mele, pentru efortul pe care îl fac pentru noi, deși sînt destule momente în care nu le dăm motive de bucurie, însă ăsta e sportul: e frumos cînd îți tine pulsul ridicat meci de meci, chiar dacă la finalul unor dispute ieșim dezamăgiți din teren!”.
Principala concluzie este aceea că Răzvan este un om respectuos. Un om care respectă munca și care îi respectă pe toți cei implicați în povestea în care el are un rol central: antrenori, colegi, finanțatori, public. Răzvan nu este doar un jucător elegant, ci și un om elegant, în sensul că a subliniat importanța fiecărei ”rotițe” din angrenaj. Cei care nu l-au văzut niciodată jucînd pe Răzvan Gavriloaia, numai dacă citesc cele cîteva rînduri scrise de el își pot da seama de ce acesta a jucat la cea mai bună echipă din handbalul românesc, Dinamo, și de ce încă mai este o piesă de bază, la cei 39 de ani ai săi, a unei echipe din primul eșalon handbalistic, chiar dacă în România strălucirea acestui sport nu mai este cea de altădată.
”Veteranul” Răzvan poate fi dat de exemplu celor tineri, și nu doar celor care practică handbalul, ci tuturor celor care vor să înțeleagă ce înseamnă munca, respectul și eleganța. Și modestia.
