27 aprilie 2023. Ședință a Consiliului Județean Suceava. Protagoniști: președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, consilierul județean PSD George Petrescu și consilierul județean PNL Tudor Plăcintă, președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică.
George Petrescu: Eram în Rădăuți și am observat de mai multe ori că cei care vin pin Vama Siret vin prin Dornești, pe șoseaua de centură, și trec pe podul de la Milișăuți. Adică ori aceeași unitate de măsură pentru toți ori nu. Dacă e limitare acolo și dacă operatorul de transport era … Și în frontieră dacă se cîntărește un tir românesc și depășește se plătește și cel made în Ucraina ce face?
Gheorghe Flutur: Aici e Poliția Rutieră și Drumurile Naționale. Că ei sînt cei cu cîntarul, Poliția Rutieră care trebuie să-și facă treaba. Ce ridicați dumneavoastră sînt probleme reale. Entitățile care trebuie să audă și o să rog inclusiv ATOP să transmită aceste lucruri, pentru că privesc pînă la urmă nu numai pe cei care circulă, ci și populația din localitățile pe unde trec. Pentru că dacă e supraaglomerație vedem și noi în ce situație suntem.
George Petrescu: Și să nu mai spun că ăștia încalcă legislația rutieră la greu. Rulează unul în altul. Nici cu mașină puternică de multe ori nu poți să depășești, pentru că stau unul în altul. Și tratează totul cu dispreț.
Gheorghe Flutur: De aici, domnul Petrescu, să țipăm în cor pentru autostrada A7 să vină pînă la Siret. (…)
Tudor Plăcintă: La ședința ATOP din luna martie chiar am discutat problema camioanelor din Ucraina și a tranzitului prin județul Suceava. Și am cerut celor de la IPJ să prezinte o situație cu privire la controalele efectuate și asupra acestor camioane. Am fost asigurați că nu există nici o diferență în trafic pentru camioanele care tranzitează județul Suceava și vin din Ucraina. Sînt tratați absolut la fel. Și am insistat ca aceste controale să fie intensificate și orice abateri care se constată să fie sancționate conform legilor din România. Sigur, aveam și alte informații la data respectivă cu privire la înmatricularea unor camioane românești în Ucraina. Am fost asigurați că nu este un fenomen și nu se practică așa ceva deocamdată. Dar avem în vedere în continuare discuții pe această temă, pentru că vine sezonul de vară cînd județul va fi și mai aglomerat cu turiști și cu multe autoturisme și trebuie să ne asigurăm că și condițiile de trafic sînt la nivel optim.
George Petrescu: Să înțeleg faptul că acele camioane înmatriculate în Ucraina plătesc taxă de drum? Aș vrea un răspuns.
Gheorghe Flutur: Eu îi dau o temă domnului președinte Plăcintă. Nu aș vrea să apară niște știri de senzație mai tîrziu. Eu vă pun o întrebare astăzi. Nu am informații. Dar există această temere, această poveste a unor tiruri care intră prin frontieră și se descarcă pînă la Marea Neagră pe undeva pe teritoriul României. Trasabilitatea cerealelor e verificată. Dacă sînt depozite clandestine și ne trezim cu trafic de cereale care pun într-o situație dificilă pe producătorii noștri autohtoni. Verifică cineva acest lucru? Cine o face? Există transbordări din astea, există depozite clandestine? A descoperit cineva pînă acum așa ceva. Pentru că se spune că intră, că e destinația spre port, dar nu ajunge acolo. Pun doar întrebarea. Trebuie să ajutăm vecinii noștri, pentru că e ceva firesc. Trec printr-o perioadă foarte grea. Dar nici nu putem încuraja comerțul clandestin de cereale (…) Nu aș vrea să fie depozite clandestine pentru descărcarea și manipularea cerealelor.
După un an de zile în care drumurile din județul Suceava sînt călărite de tirurile cu cereale din Ucraina, cereale care ajung parțial în portul de la Constanța pentru a lua drumul Africii sau al Orientului Mijlociu, așa cum s-a convenit, la Consiliul Județean Suceava se pun întrebări, se caută răspunsuri și se trasează sarcini. Sanchi. Nu se va schimba absolut nimic.
Fermierii suceveni se plîng că se duc în cap din cauza importurilor ilegale de cereale. În schimb, cineva cumpără aceste cereale. Sînt alți suceveni care au depozite pline cu cereale ucrainene, că doar cerealele astea nu se înalță la cer imediat ce intră pe teritoriul țării noastre. Din cerealele astea se fac pîini, colaci, cornuri și plăcinte pe care le mănîncă alți suceveni. Însă, le mănîncă la același preț, pentru că depozitele și brutăriile nu au scăzut prețurile, cu toate că au cumpărat grîu mai ieftin. Un grîu a cărui calitate nu poate fi aceeași cu cea a grîului de la noi, că doar agricultorii ucraineni nu trebuie să respecte și ei normele impuse de Uniunea Europeană.
Niște suceveni, fermierii, suferă, pentru ca alți suceveni, cei cu depozite și cei cu fabrici de pîine și plăcinte, fac bani buni. Cît despre consumatori, aceștia tot cumpără, orice ar fi și oricît ar costa. Înainte de a discuta despre ucraineni și despre ce face Uniunea Europeană, ar trebui să vorbim despre sucevenii care se sabotează între ei.