Pretenții mari, realizări mici, după buget

Anul viitor, în municipiul Suceava, taxele și impozitele locale se vor majora doar cu rata inflației. Aceasta este una dintre promisiunile făcute de primarul PNL, Ion Lungu. Primarul trebuie crezut, fiindcă în 2024 vor fi organizate toate alegerile posibile, adică vor fi europarlamentarele, localele, parlamentarele și prezidențialele, iar electoratul nu trebuie scos din sărite cu majorări de taxe și impozite, în condițiile în care și-așa viața este grea pentru multă lume. Ion Lungu a făcut calculele și i-a ieșit că pentru un apartament cu patru camere în suprafață de 75 de metri pătrați în zona A impozitul va crește de la 307 la 349 de lei. În ceea ce privește mijloacele de transport, pentru o mașină cu capacitate cilindrică de peste 1900 de centimetri cubi, taxa va crește de la 250 la 280 de lei. Valoarea noilor dări urmează să fie aprobată în ședința Consiliului Local Suceava din 23 noiembrie.

Cu siguranță că la fel ca în fiecare an, sucevenii care își vor achita dările pînă pe 15 martie 2024 vor beneficia de o reducere de 10%. La primărie plătești impozitul pe teren, impozitul pe clădire, impozitul pe mașină și taxa de ecologizare. Evident, fiecare familie plătește alte sume, dar să spunem că ar fi de achitat 1.000 de lei pe an, adică undeva la 83 de lei pe lună. Suta de lei în ziua de azi nu mai înseamnă mare lucru din cauza inflației, iar 83 de lei nici atîta. Bine, înseamnă foarte mult pentru cineva care trebuie să-și cumpere dintr-o pensie amărîtă și mîncare, și medicamente, și care are de plătit și întreținerea, însă cînd mergi cu o sută de lei la magazin mare brînză nu poți cumpăra, trebuind să te mulțumești cu o bucată de brînză mică și cu ceva lîngă.

De 83 de lei pe lună, cetățenii de la bloc și de la casă vor să aibă străzile și trotuarele asfaltate, gardurile vii și straturile cu flori aranjate, iluminat public pe timp de noapte, străzile măturate sau deszăpezite, gunoiul ridicat la timp, autobuze care să ajungă în stație la fix, parcuri prin care să se plimbe, spectacole de toate felurile și cîte și mai cîte.

Dacă se strică încuietoarea de la ușa de la intrare în apartament găsești un meseriaș care să-ți pună alta în loc cu 83 de lei? Și nu peste o săptămînă, ci peste o oră. Dacă vecinul îți face inundație în baie, văruiești baia cu 83 de lei? Dacă vrei să-ți schimbi patul din dormitor găsești unul cu 1.000 de lei? Ori dacă vrei să-ți zugrăvești bucătăria și să îți schimbi aragazul te descurci cu 1.000 de lei?

Cu 1.000 de lei virați anual în contul bugetului municipalității, chiar nu poți avea pretenții să fie de toate și ca toate lucrurile să meargă brici. Trebuie să avem pretenții de la autoritățile locale care adesea stau cu degetul în nas și se uită pe geam ori se țin de prostii, însă pretențiile trebuie să fie reglate și funcție de posibilități și de realități.

Aparatul municipalității sucevene este unul supradimensionat, iar unii nu fac mai nimic, primind în schimb salarii la care unii nici nu îndrăznesc să viseze, bașca celelalte beneficii de care au parte datorită poziției lor. În schimb, oamenii care toarnă asfalt, plantează panseluțe, repară țevile de apă și conduc autobuzele sînt plătiți ca la Suceava, și nu ca la Milano, Manchester ori Sevilla. Iar noi, ca cetățeni ai municipiului Suceava, plătim taxe de Suceava, și de aceea chiar nu putem avea pretenții ca lucrurile să meargă ca la Frankfurt ori ca la Oslo, și nici măcar ca la Praga, mai ales că Suceava este doar o capitală de județ, și nicidecum de țară. Și încă ce țară.