Am avut onoarea să fiu corespondent pentru Radio BBC România vreme de cîțiva ani, pînă pe 31 iulie 2008, atunci cînd acesta și-a încetat emisia, Guvernul Marii Britanii considerînd că presa din România s-a maturizat suficient și că secția în limba română nu-și mai are rostul. BBC România a fost, probabil, cel mai profesionist post de radio care a emis pentru România, un post de radio de asemenea calibru nemaiexistînd de-atunci încoace și, la cum stau lucrurile, nu va mai exista nici de-acum încolo atîta vreme cît radioul va mai exista. Am avut ocazia să-l cunosc, printre alții, pe Christian Mititelu, care pentru o bună bucată de vreme a condus cele două redacții, cea de la București și cea de la Londra. Domnul Mititelu era un lord din toate punctele de vedere. Era un om extrem de educat, își cîntărea foarte bine cuvintele înainte de a spune ceva, știa să asculte și nu-și permitea să te tutuiască chiar dacă era mult mai în vîrstă decît tine și te-ar fi putut privi cu aroganță de pe scara socială pe care se urcase prin talent și prin muncă. Prin felul său de a fi, Christian Mititelu impunea respect și, oricît de necioplit ai fi fost, nu ți-ai fi putut permite nici o clipă să nu ai un comportament la fel de respectuos.
Am avut onoarea să realizez o emisiune la TVR 1, o emisiune în intervalul de maximă audiență, și să lucrez cu Stelian Tănase, în calitatea sa de președinte-director general. De cum ne-am cunoscut, domnul Tănase a vorbit cu mine numai cu dumneavoastră, chiar dacă ne despart foarte mulți ani de viață, foarte multe cărți citite, ca să nu mai vorbesc de cele scrise, și foarte multe realizări profesionale. Domnul Tănase este un om atît de bine crescut și de elegant, încît mi-a venit să intru în pămînt de rușine după ce l-am contrazis în vreo rînduri pe un ton mai ridicat, de față cu mai multă lume. Mi-a venit să intru în pămînt de rușine vreo cîteva zile la rînd, pentru că Stelian Tănase nici nu m-a pus la punct pe loc, iar după aceea nici nu m-a sancționat în vreun fel, avînd tot dreptul facă asta. În zilele lui mai bune, domnul Tănase mă lua cu ”ce mai faci, tinere?!”, dar în rest nu mă scotea din ”domnule”.
Am dat doar două exemple de domni de la care am învățat ce este respectul, dar de-a lungul vieții am avut norocul de a cunoaște și alți domni, însă și doamne, de la care am avut ce învăța, începînd cu părinții mei. Că am mai sărit calul și că am mai dat cu bîta în balta este adevărat, trebuie să recunosc, dar în general mi-am învățat lecțiile. Poate uneori mai tîrziu decît ar fi trebuit, dar pînă la urmă le-am învățat.
Mă consider un mare norocos că am avut ocazia să cunosc oameni ca Stelian Tănase și Christian Mititelu, să lucrez cu aceștia și să învăț atît de multe lucruri, și pe partea umană, și pe partea profesională.
Constat cu tristețe că mulți oameni nu au avut norocul meu. Unul dintre ei este tînărul Gheorghe Șoldan, care printr-un noroc chior a ajuns mare vedetă politică. Un noroc, la care a contribuit din plin președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, cel care a făcut gafe fără număr, pemițîndu-i astfel lui Gheorghe Șoldan să-l învingă la alegerile din 9 noiembrie.
Însă, norocosul Șoldan n-a avut și norocul să cunoască și să lucreze cu un Christian Mititelu sau cu un Stelian Tănase și de aceea nu a avut de unde să învețe cum e să respecți și să fii respectat, permițîndu-și tot felul de aroganțe cu colegii săi de partid și cu oponenții lui politici. Bietul Gheorghe Șoldan suferă de sindromul ”buricul pămîntului”, și nici măcar nu și-a preluat funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava.
De fapt, poate că domnul Șoldan este norocos să nu știe ce-i acela respectul, pentru că în societatea de astăzi, dar mai ales în politică, bădărănia este la mare căutare, iar domnia este considerată o fraieră, care nu are cum să se descurce în viață.
