Este foarte greu în ziua de astăzi să găsești un interlocutor. Nu unul cu care să schimbi impresii la o bere sau la o coadă la abonamentele pentru transportul gratuit cu autobuzul. E greu să găsești pe cineva care să exprime opinii publice în legătură cu un subiect fierbinte al zilei. În general, oamenii, în special cei care au anumite poziții sociale, se feresc să dea declarații presei referitoare la subiectele sensibile, de teamă ca nu cumva să fie considerați ca fiind împotriva curentului.
Frica exista și imediat după ce România a scăpat la democrație, una care nu de puține ori a fost prost înțeleasă. Însă, acum frica pare mai mare decît în urmă cu 30, 20 sau 10 ani. Deosebirea este că în prezent nu prea mai există teama că ți-ai putea pierde serviciul ori că nu vei mai prinde o avansare. Frica cea mare este aceea că te va judeca lumea și te va face albie de porci pe rețelele de socializare, lucru care te-ar putea afecta și în lumea reală. Din moment ce în social-media ți s-a pus o etichetă, cu ea rămîi și cînd mergi la serviciu, și cînd umbli pe stradă, și cînd te întîlnești cu vecinii, și cînd stai la masă cu prietenii sau cu familia. Dacă în social-media ai fost catalogat într-un fel, atunci acea încadrare începe să te însoțească peste tot, iar cei cu care pînă atunci împărtășeai aceleași platouri, pahare și opinii încep să se uite cîș la tine și să te asculte cu precauție, iar într-un final să se ridice de la masă și să te lase vorbind singur. Asta în cel mai bun caz, fiindcă este posibil ca respectivul să mai îngroașe literele de pe eticheta care ți s-a pus pe frunte.
De pildă, primarul Sucevei, Ion Lungu, participă la dezvelirea unui bust al unui ilustru înaintaș. Un bust comandat de primărie și ”plantat” de primărie. Imediat curg întrebările de genul ”Ce cauți acolo, băi?!”, care deseori sînt însoțite de înjurături. Dacă spui că primarul Sucevei, indiferent de numele acestuia, chiar trebuia să fie acolo, atunci ești catalogat ca fiind pupifundist și ca om plătit de el. Așa că mai bine taci.
Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Creației Populare sau prin Muzeul Național al Bucovinei, organizează fel de fel de evenimente, iar prin zonă își face apariția și președintele acestui organism, Gheorghe Flutur. Imediat sînt aruncate întrebările de genul Ce cauți acolo, băi?!”, care deseori sînt însoțite de înjurături. Dacă spui că președintele Consiliului Județean, indiferent de numele acestuia, chiar trebuia să fie acolo, atunci ești catalogat ca fiind pupifundist și ca om plătit de el. Așa că mai bine taci. ”Ce cauți acolo, băi?!”, ”De ce nu pleci acasă?”, ”Lasă-ne!”, ”Oa-ca-ca!” și alte alea curg pe rețelele de socializare și atunci cînd Gheorghe Flutur își bagă capul în poza de la Spitalul Clinic Județean ori în cea de la Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare”, instituții aflate în subordinea aceluiași Consiliu Județean.
Bun, în cazul celor doi se lucrează și cu materialul clientului, cum ar veni, pentru că supraexpunerea strică. Dacă Ion Lungu și Gheorghe Flutur apar mereu, indiferent că este vorba despre o tăiere de moț ori despre tăierea unei panglici, pe undeva este normal ca să li se strige de pe margine tot felul de lucruri. La desele apariții se adaugă diversele nemulțumiri pe care oamenii le-au acumulat de peste tot, iar cel mai la îndemînă le este să se descarce pe șefii locali care dețin recordul aparițiilor publice.
Dacă întrebi de ce toți, dar absolut toți pensionarii, indiferent de venituri, au abonamente gratuite pentru transportul în comun îți sar în cap pensionarii, dacă întrebi de ce echipa de handbal merge împiedicat ești criticat de suporterii înfocați ai acesteia, dacă te întrebi dacă nu cumva la noi se face prea puțină școală îți dau cu rigla peste degete doamnele învățătoare și profesoare, în cazul în care critici activitatea spitalului, personalul medical numai nu-ți transmite că dacă ai vreo problemă medicală să faci bine să-l soliciți pe dr. Google și nu care cumva să-l deranjezi, ș.a.m.d.
Nu ai voie să atingi nici măcar cu o întrebare Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pentru că tăbărăsc pe tine enoriașii și specialiștii în istoria religiilor. Dacă pui întrebări în legătură cu o arestare spectaculoasă, iarăși ai încurcat-o, pentru că prezumția de nevinovăție nu există, verdictul opiniei publice fiind sfînt.
Dacă critici AUR înseamnă că ești vîndut străinilor, iar dacă te iei de coaliția PSD-PNL ești întrebat dacă nu cumva ai vrea să vină AUR-ul la putere. Războiul din Ucraina și conflictul Israel-Hamas reprezintă alte chestiuni fierbinți în care dacă te bagi și pui întrebări care ar supăra mulțimea înfuriată primești repede o etichetă dezonorantă și eventual un șut în fund care te aruncă la marginea societății.
Frica domină societatea în care trăim mai mult ca niciodată. Din păcate nu mai trăim în democrație, ci într-o dictatură a fricii, în care rațiunea, bunul simț și empatia nu-și mai au locul. La fel ca în timpul perioadei totalitariste, ”dacă nu ești nu cu noi, ești împotriva noastră”. Dacă ești împotriva curentului atunci ori ești prost, ori ești vîndut, ori amîndouă la un loc.
De-abia după un timp, atunci cînd lucrurile capătă mai multe nuanțe și nu se văd doar în alb și negru, opiniile contrare și întrebările altfel nu mai par atît de tîmpite, de rău intenționate sau de false ori că ar veni din partea cuiva cumpărat. Dar, este prea tîrziu, fiindcă frica s-a instalat adînc în oase, iar data viitoare mai bine taci. Taci și te uiți doar cum curge într-o singură direcție valul de comentarii docte care vin de la tot felul de oameni, indiferent de cîtă educație și putere de înțelegere au. Important este că își aduc contribuția la creșterea valului care trebuie și care mătură tot ce-i iese în cale.
