Zombies la INML, englejii la Interne

Îl mai țineți minte pe bolovanul ăla de milițian, mare șef prin poliția din Neamț? Da, da, ăla care era prieten cu rakeții angajați să omoare nu știu ce afacerist local și care-și făcuse casă pe terenul primit de la alți borfași, care dădea bani cu camătă și i se părea perfect normal! Nu i-am mai urmărit evoluția după ce nesimțitul a dat în judecată și MAI, și Guvernul, și ANI, dar am reținut doar că de cîte ori dădea examen să devină avocat lua note între 1 și 2… ceea mi se pare enorm pentru I.Q.-ul lui care era cu semnul minus! De la el au rămas legendare mugetele în engleză din momentul arestării: „Case closed!” (caz închis). De atunci au trecut vreo 12 ani, timp suficient ca de engleză să se fi molipsit pînă și actualul ministru de Interne, Cătălin Predoiu, pe care îl auzirăm pe 18 septembrie, la ora 10.35, la RTV, zicînd: „Vă mai dau un județ care e NEXT TARGET: PIATRA NEAMȚ!”. Mai întîi, trebuie tradus: „next target” înseamnă „următoarea țintă”, iar dacă e vorba de Neamț, de unde era bolovanul cu „case closed”, atunci e clar că pentru a se face înțeles de ăia de sub Pietricica virgulă care au în genă limba engleză, ministrul lor trebuia și el să o dea pe a lui Shakespeare și a lui John Lennon. Dar apropo de țintă: domnu` Predoiu, pentru dv., următoarea țintă ar trebui să fie Geografia, manual din care ați putea afla că județul ăla se numește NEAMȚ, nu PIATRA NEAMȚ. Mă gîndesc că oți fi uitat din clasa a III-a, cînd s-a studiat asta, că de chiulit nu cred că aveați nerv. 

Tot de la RTV am aflat (scris mare, cît tot ecranul), pe 1 septembrie, la ora 13.22, o chestie despre „Pompierii trimiși LA MOARTE de Arafat, VENIȚI la INML”! Păi i-a trimis sau nu? Și dacă i-a trimis, ei s-au dus? Dacă nu s-au dus, e un fel de dezertare. Iar dacă s-au dus unde i-a trimis Arafat (adică la moarte), cum or fi venit totuși la INML după o vreme? Logica zice că ori erau zombies, ori că pe ăi` de la RTV nici exploziile nu-i urnesc din analfabetismul lor nemăsurat.