Vidul dureros

În tinerețe am auzit o anecdotă despre doi critici literari. Unul îl lăuda pe un poet; celălalt, mirat, l-a întrebat: „Cum poți să-l lauzi? Uite ce scrie aici: <senzația de vid dureros>”. Iar primul i-a răspuns: „Păi, cum să nu înțelegi? Nu te-a durut niciodată capul?”.

De anecdota asta mi-am adus aminte ascultând conferința președintelui. Două ore și treizeci și două de minute. Multe teme, multe explicații, multe răspunsuri care se străduiau să ajungă undeva. La final, senzația că întrebările importante rămăseseră tot în sală, dar răspunsurile plecaseră înaintea lor.

Despre PNL și USR am aflat că treizeci e mai puțin decât cincizeci. Aici matematica nu se poate certa cu președintele. Dar întrebarea nu era dacă 30 e mai mic decât 50, ci de ce PSD a ajuns să fie prezentat drept singura soluție politică. Aritmetica e limpede, explicația politică, mai puțin.

De un an și ceva ni se cere să admirăm șahul în patru dimensiuni. După conferința asta, genialitatea strategică a ajuns să semene cu dopul prins de sticla de plastic: o invenție cu justificarea ei, desigur, dar pe care omul o simte mai ales când încearcă să bea și să închidă sticla. Marea revoluție a protecției mediului: dopul nu se mai pierde, iar cetățeanul nu mai scapă nici de el, nici de frustrarea de a se lupta cu capacul.

Apoi a venit întrebarea despre cina de la Timișoara, din toamna trecută. La masă au fost, între alții, președintele, mitropolitul Banatului și Lucian Pahonțu, șeful SPP; în total, în jur de cincisprezece persoane. Întrebat de jurnalistul Sebastian Zachmann ce căuta acolo șeful serviciului, președintele a spus că SPP este un serviciu de protecție, nu unul de informații. Zachmann i-a amintit, însă, că legea îi dă SPP și atribuții limitate de culegere și verificare a informațiilor, strict pentru misiunile sale de protecție. „Nu cred că e relevant”, a încheiat președintele. Poate că prezența lui Pahonțu la masă nu dovedește nimic neobișnuit. Dar tocmai de aceea întrebarea putea primi un răspuns limpede, nu un „nu e relevant”.

Raportul despre anularea alegerilor a rămas fără un calendar nou. După termenele vehiculate până acum, președintele a spus că nu vrea să dea unul în acest moment. Iar despre impozitul pe terenul din Predeal, explicația a fost că plata n-a ajuns pe lista de priorități. Vorbim despre o restanță de 280,52 lei, pentru care fusese pornită procedura de poprire. Nu suma e marea problemă; e felul senin în care ni se explică faptul că plata taxelor încă își așteaptă rândul. Cetățeanului de la ghișeu i-ar prinde bine să afle dacă și el poate invoca o listă de priorități.

Apoteoza a venit la final, când Ovidiu Vanghele a întrebat despre votul procurorului general Cristina Chiriac în CSM, într-o chestiune care privea sesizarea Inspecției Judiciare pentru cercetarea unei presupuse ingerințe în actul de justiție. În locul unui răspuns la întrebare, jurnalistul a primit anunțul că nu va mai putea veni la conferințele de la Cotroceni în acest mandat. Motivul invocat: injuriile pe care i le-ar fi adresat președintelui.

Să fim corecți: nici Vanghele n-a fost ușă de biserică. A folosit pe Facebook cuvinte grele și apelative jignitoare la adresa lui Nicușor Dan. Poți să nu fii de acord cu tonul lui și să consideri că a întrecut măsura. Dar întrebarea pe care a pus-o la Cotroceni era una de interes public, despre justiție și despre o numire făcută chiar de președinte.

Legea 544/2001 garantează accesul presei la informațiile de interes public și prevede că acreditarea unui jurnalist poate fi refuzată sau retrasă doar pentru fapte care împiedică activitatea normală a instituției, nu pentru opiniile exprimate în presă. Asta nu tranșează singură toate detaliile cazului, dar face interdicția pe durata întregului mandat cu atât mai greu de trecut cu vederea.

Dacă decizia a fost luată fără știrea echipei de comunicare prezidențiale, echipa aceea are o problemă serioasă: președintele a transformat finalul unei conferințe într-o răfuială personală, în direct. Dacă echipa a știut și a lăsat lucrurile să se desfășoare astfel, problema e și mai mare. În ambele variante, întrebarea rămâne fără răspuns. Nicușor Done. One and done. Gata cu întrebările. Ale lui Vanghele, cel puțin.

Senzația de vid dureros m-a dus apoi la Bosanci. Patru oameni care efectuau muncă în folosul comunității au cărat resturi vegetale cu un drapel uzat și au primit câte 10.000 de lei amendă. Potrivit poliției, una dintre persoane a luat drapelul din magazia primăriei fără aprobarea administratorului; oamenii aveau la dispoziție și o roabă. Primarul Neculai Miron, de la AUR, și-a cerut scuze și a spus că steagurile fuseseră înlocuite și duse la colectare de textile. Avem, așadar, două versiuni despre traseul drapelului și o întrebare simplă despre cine răspundea de păstrarea lui și de supravegherea muncii.

Patriotismul nu începe cu declarații despre familie, națiune, credință și libertate. Începe și cu inventarul, cu grija față de simbolurile pe care le administrezi și față de oamenii asupra cărora ai autoritate. Nu e patriot cel care se înfășoară în steag și nici cel care urlă sub geam, bătându-se cu pumnul în piept pentru țărișoară. Nu e credincios cel care-și face cruci la vedere. Drapelul se poartă în inimă și se dovedește în comportament.

La Bosanci, amenda a ajuns repede la patru oameni. Răspunderea primăriei încă își caută locul în inventar.

Radu Ciornei

Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.