Antologia „Les Cordes de la vie/ Corzile vieții” de Sylvestre Clancier – primul mare poet francez care ne-a vizitat orașul după claustrarea impusă de pandemie – a fost pentru mine o revelație. Am descoperit o voce poetică de o mare forță și autenticitate, un vitalism care se degajă din fiecare vers, numeroase ecouri intertextuale (mai ales Reverdy și Char). Publicată într-o excelentă condiție grafică în 2020 de editurile Știința din Chișinău și CronEdit din Iași, această antologie bilingvă, cu un cuvînt introductiv semnat de Hughes Labrusse, a fost transpusă fidel și adecvat în română de poetul și editorul Valeriu Stancu, după îndelungate discuții cu prietenul său, autorul francez.
Opera lui Sylvestre Clancier este diversă și bogată. Voi aminti aici faptul că a început să scrie din adolescență, debutînd cu „Saisons et rivages” în 1967, la Editions La Tour de feu. Participînd la mișcarea avangardelor poetice din anii ’70, el este astăzi autorul a peste 30 de volume de poezie, dintre care citez: „L’Herbier en feu et Enfrance” (1994); „Le Présent composé” (1996); „Pierres de mémoire” (2000); „Ecritures premières” (2004); „Une Couleur dans la nuit” (2004); „Un Jardin où la nuit respire” (2008); „Généalogie du paysage/Quatrains limousins” (2008); „Le Livre d’Isis” (2008); „Expansion du domaine de la bulle” (2010); „La Mémoire improbable” (2010); „Anima mia” (2014); „Corps à corps” (2015); „Le Témoin incertain” (2016); „La Source et le Royaume” (2016); „Par ces voix de fougères qui te sont familières” (2017); „Le Discobole du futur (2019); „Un Regard infini. Tombeau de Georges-Emmanuel Clancier” (2021). Să nu uităm volumul de „politique-fiction” intitulat „Le testament de Mao” (1976), eseul „Freud” (1998) și cartea de critică „La voie des poètes” (2002).
În 2008 apare „Une Anthologie des Poésies de langue française”, rod al colaborării sale cu Bruno Doucey și Stéphane Bataillon. În ceea ce privește implicarea lui în viața breslei scriitoricești, Sylvestre Clancier este din nou la înălțime, pentru că fostul profesor universitar a prezidat PEN club-ul francez, iar acum conduce, ca președinte, „La Maison de Poésie” din Paris și „Academia Mallarmé”, fondată în 1937.
„Les Cordes de la vie/ Corzile vieții” conține patru părți subîntinse de aceleași filoane tematice, care dau coeziune întregului: scurgerea timpului; amintiri fulgurante din copilărie; memoria; natura. Și, mai presus de toate, legătura indestructibilă cu rădăcinile și cu modul de viață francez tradițional, chemarea străbunilor, prezența figurilor tutelare ale copilăriei, mama și tata.
„Le temps des villages”, prima parte, îi va încînta pe toți cititorii îndrăgostiți de „dulcea Franță”. Imagini vizuale armonioase, pline de lumină, redau în tușe fine – ca tablourile pictorilor de la Barbizon – amintirea satului francez, așa cum era el văzut de copilul Sylvestre: „Iată-te revenit la copilăria ta din țara castanelor/ pe terasă, iar pe deasupra teiului/ zărești dealurile verzi.// Ele te ajută să găsești echilibrul / te atrag spre ferigi și castanele brune// Mergi prin pădure, îți zărești bunicul/ printre arborii bătrîni, el este bucuria ta de a trăi/ această privire limpede, a cărei marcă o porți”. (p. 14) Trecutul și prezentul sînt aici amalgamate, iar memoria îi permite poetului ca în cadrul natural simplu, bucolic al provinciei Limousin – una dintre cele mai verzi din Franța – să se întoarcă în copilărie.
Aceeași topografie mitică a universului rural apare în „Lieux-dits/ Așa-numitele locuri”, a doua parte a cărții. Am descoperit cu încîntare aici texte de o mare puritate, mici eșantioane luminoase din civilizația Hexagonului în vremea copilăriei lui Sylvestre Clancier: „Raidurile vîntului ridică dantele și catifea/ întinse pe frînghia de rufe în țara aducerilor-aminte/ ne amintim zilele de sărbătoare cînd după ce beam/ dansam desculți pe parchetul lustruit/ țesăturile ușoare pline de transpirație se lipeau de șolduri/ și de subsuori cînd în venele albastre/ sîngele curgea răspunzînd suspinelor vechiului acordeon”. (p. 51) Secvența aceasta, publicată inițial în volumul „Le témoin incertain”, relatează un moment privilegiat din viața băiețelului, într-un misterios „illo tempore”, cînd ochii naivi, pe jumătate închiși de somn, percep bucuria de a trăi a adulților care îi rămâne în neuroni pentru totdeauna.
Pentru adultul de azi, amintirea imaginii materne este tema cea mai pregnantă a părții a treia, „Les Cordes de la nuit/ Corzile nopții”. Cînd merge la mormîntul mamei își amintește de cea care i-a dat viață, de existența ei, o „enigmă”. Adie un Thanatos calm, nu este nimic morbid în legătura dintre mama moartă și fiul bătrîn, dimpotrivă, în prezența mormîntului memoria este o „coardă”, iar poetul reînvie imaginea mamei: „Aici se odihnește bătrîna ta/ Aici, îți închipui tu/ Înainte de moartea sa,/ Venea să mediteze/ Pe viitorul său mormînt/ Pentru a ști cum îți va fi ție/ Cînd, mai tîrziu, ai veni”. Mama lui Sylvestre Clancier, reputat medic psihiatru, avea un bun-simț țărănesc, o putem compara cu țărăncile bătrîne din Maramureș sau din Moldova, cînd merg să-și îngrijească – senine – casa de veci: „În fiecare zi/ Se imagina în propriul mormînt/ Iat-o pe patul său veșnic/ Noaptea nu-i mai este de nici un ajutor/ a luat-o definitiv în stăpînire”. ( p. 65) O femeie puternică, o războinică, așa apare mama, o femeie cu totul aparte, de altfel cea care i-a inspirat tatălui – scriitorul Georges-Emmanuel Clancier – personajul feminin din romanul „Eternitatea și încă o zi”, Esther Zarev.
Transmiterea, ereditatea, moștenirea materială și spirituală sînt liniile de forță ale ultimei părți, „La Promesse des morts/ Promisiunea morților”. O meditație senină asupra legăturii inextricabile dintre generațiile unei familii, asupra devenirii, a îmbătrînirii. Cu toții sîntem asemenea lui Sylvestre Clancier cînd, privindu-ne în oglindă, vedem pe chipul nostru fie ridurile mamei, fie forma buzelor tatălui, fie culoarea părului lăsată de vreo bunică. Poemul de la pagina 82, magistral tălmăcit de Valeriu Stancu, redă întreaga forță a corzilor/firelor care îl leagă pe poet de străbuni, cînd merge agale prin peisajul bucolic al celei mai frumoase perioade din viață, numită de el, ludic, „en(f)rance”: „Sîngele tău este acest pasaj umbrit/ Plin de misterul nașterii tale/ El te schimbă în strămoșii tăi/ Cu cît privești mai mult prin ochii lor.”
Voce poetică puternică, personaj generos și carismatic, Sylvestre Clancier constituie un punct cardinal pe harta europeană a poeziei contemporane. Opera lui merită să fie studiată în toate liceele și universitățile noastre, iar traducătorii români trebuie să-și pregătească instrumentele de lucru pentru volumele viitoare.
Elena-Brândușa Steiciuc
