În România, ipocrizia nu mai este un defect, ci o politică publică asumată și acceptată deopotrivă de politicieni și de votanți. Un mecanism prin care toți actorii – putere, opoziție, suveraniști – reușesc să spună simultan două lucruri opuse și să pretindă că ambele sunt adevărate. Bugetul a trecut exact cum era de așteptat, după săptămâni de scandal și indignări de fațadă. Toți au criticat, toți au amenințat, pisica a fost aproape ruptă pentru a suta oară, iar la final au votat. Frumos, disciplinat, mecanic, mimând grija nestrămutată pentru viitorul poporului. Nimeni nu a fost surprins, în afară de cei care încă mai cred că declarațiile au legătură cu deciziile și că această structură care poartă generic numele de stat este altceva decât un organism imens de tocat bani publici.
PSD a dus ipocrizia la nivel de artă: guvernează și, în același timp, se comportă ca o opoziție sindicală care bate cu pumnul în masă și cere mai mult. „Nu ne interesează, dați!” devine doctrină. Nu contează că ești la masă, contează să pari revoltat. Este o strategie simplă: toate partidele sunt în campanie și nu mai vânează voturi, ci emoții brute – frică, resentiment, ură. Sorin Grindeanu, omul care are mai multe expresii faciale și ticuri mimico-gestuale decât verbe din DEX, devine exemplul perfect al ipocriziei distilate. Proletarul de caviar, partener de zbor în episoadele Nordis, cu ceasul de lux ascuns de ochii reporterilor. Ce ar mai fi de adăugat?
Suveraniștii, pe de altă parte, trăiesc propria capcană: sunt prea mari pentru a fi ignorați și prea toxici pentru a fi acceptați la guvernare. Forța lor stă în opoziție, în zgomot și indignare; guvernarea ar fi testul fatal. Dacă ajung la putere în scădere, la 30–35%, poate fi fie glonțul de argint care îi termină, fie otrava pe care și-o administrează singuri. Paradoxal, salvarea lor este excluderea de la masa bogaților, iar capcana pregătită este chiar puterea. Chiar dacă sondajele prezintă suveranismul ca pe bolidul care va mătura în 2028 corupția și ineficiența, e greu să crezi în mașini de curse asamblate din piese de la dezmembrări, în curtea unui mecanic care citește instrucțiuni în alfabet chirilic.
În acest decor, Ilie Bolojan pare singurul care ține direcția. Nu pentru că ar fi iubit, ci pentru că este acceptat. Nu inspiră entuziasm, ci o resemnare funcțională. Este administratorul care bate la ora 8 la ușa datornicilor și le arată alternativa: falimentul. În timp ce restul strâng capital din furie, el strânge capital din absența alternativelor. Nu e spectaculos, dar e suficient cât să țină corabia pe linia de plutire într-un ocean de ipocrizie.
Creșterea prețului carburantului oferă, ca de obicei, ținte facile. Românul ars la buzunar urlă pe ziduri virtuale, iar Nicușor Dan, Ilie Bolojan sau oricine e disponibil devine vinovat. Nu ne trebuie explicații despre geopolitică sau piețe. Câțiva vor îngenunchea în piață, vor murmura o rugăciune și gata. PSD descoperă brusc că „nu-l interesează” explicațiile și cere soluții, deși face parte din mecanismul care ar trebui să le ofere. Este o ipocrizie atât de evidentă încât nici nu mai încearcă să se ascundă. Realitatea – că suntem spectatori ai unei crize externe – nu produce voturi, așa că este înlocuită cu vinovați de serviciu.
Conflictele, consultările și crizele au fost, desigur, amânate pentru după Paște. Nu pentru că s-ar fi rezolvat ceva, ci pentru că nu dă bine să te cerți în Săptămâna Mare. Ca niște câini care latră din spatele porților închise, politicienii au descoperit temporar decența. Ura se suspendă formal. Ipocrizia nu.
Iar apoi vine reflexul colectiv: Mirabela Grădinaru, o prezență discretă și echilibrată, devine țintă pentru un val de invective după o participare onorabilă la un summit. Nu critici, nu argumente – doar ură. Livrată, ironic, de oameni care postează în paralel citate despre credință și iubire. Aceeași mână care face semnul crucii scrie insulta. Aceeași voce care invocă moralitatea produce venin. Nu mai e contradicție. E coerență în ipocrizie.
Epilog
Nu mai există mască.
Nu mai există disimulare.
Ipocrizia a devenit limbaj comun.
Nu mai trebuie dovedită.
Nu mai trebuie ascunsă.
Trebuie doar repetată.
Și, din repetiție în repetiție,
a ajuns adevăr.
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
