Prinsul la puteri în lumea fără dor…

În mod evident, nu e în regulă să te apuce rîsul cînd chestiunea aflată în discuție este una tragică. Totuși, dacă pe fondul de tristețe se suprapune o zicere mai degrabă hazlie decît adîncă, de fier să fii și tot te bușește rîsul. Un asemenea moment ne-a oferit RTV (nevinovată însă de data asta!) într-un reportaj în care nora regretatei interprete de muzică populară Maria Lătărețu evoca, pe 12 august, la ora 16.27, ultimele momente din viața legendarei interprete. Luată de valul de metafore (mai dihai decît comentatorii de fotbal de la Digi), doamna noră ne-a băgat-o pe aia cu „… a plecat în lumea unde NU ESTE DOR”! Din cultura generală, precum și din cea cu specializare în despărțiri definitive, știam că sfinții părinți, în momentul culminant al slujbei, ne spun că plecatul/plecata a luat-o către lumea unde „nu-i nici întristare, nici durere, nici suspin”. De dor, sfințiile lor și sfintele cărți nu pomenesc. Sau poate nu în capitolul ăsta. Și cred că nici ăla cu tăieri de moț. Extinzînd puțin sfera metaforelor de profil, am putea spune că în lumea aia nu sînt multe chestii: nu e nici veselie, nu-s nici filme, concerte, prune, fotbal, salarii, demonstrații, alegeri, război, pisici, hipopotami, lună, stele, balcoane închise, manele, ruși etc. De fapt, nu e nimic. Sau dacă e, nu putem afla decît individual, în momentul ăla!

Tot RTV, dar pe 17 august, la ora 12.47, renunță la metafore, însă în schimb trage o personificare mai dihai decît cea a mioriței din balada „Miorița”! Știam cu toții că pot exista circumstanțe bizare, neobișnuite, agravante, atenuante etc. și etc., dar așa-i că neam de neamul dv. nu ați fi putut bănui existența unor „circumstanțe SUSPICIOASE”!? E clar, circumstanțele reporteriței au niște stări și niște trăiri care le umanizează pe deplin. Lipsește doar suspiciunea de absolvire a patru clase de către domnișoara reporteriță care a mugit formularea. La TVR 1, parcă tot mai activă și ea pe frontul pîrjolirii limbii române, pe 14 august, la ora 13.08, reporterița ne relatează o cursă ciclistă în care alergătorii „… s-au oprit pentru A PRINDE LA PUTERI”! Vă las să analizați dv. acuratețea sintagmei și, dacă pricepeți ce a vrut totuși să spună bipeda, dați-mi și mie un semn, un e-mail, ceva, poate ACUMULEZ ȘI EU LA CUNOȘTINȚE.

Pe 5 august, la „Ce spun românii”, o întrebare suna astfel: „În afara de cuțit, cu ce mai este dotat un briceag elvețian?”. Da, s-a zis și furculiță, și lingură, și șurubelniță, și altele. Dar o doamnă a spus: „Pahare!”, ceea ce m-a făcut să mă întreb doar dacă briceagul ei n-o fi fost adus de vreun elvețian reîntors din lumea unde, dacă tot nu e dor, poate or fi chestii d-astea mai deosebite…