Oameni buni, cine crede că lectura e doar, așa, o fantezie sau o fandoseală, e clar că n-a pus mîna pe o carte în viața lui. Pe de altă parte, atunci cînd spun că dacă nu ai și o bază solidă de lectură nu ai ce căuta în media, în general, iar la tv în special, știu exact ce spun, fiindcă numai cititul te face să mai deschizi cîte un dicționar cînd nu pricepi cîte un cuvînt, iar dacă neuronul ăla singur e în stare de funcționare, atunci nu amesteci termenii între ei numai pe considerentul că… sună asemănător! Doamnei reporter Marina Cioacă de la RTV e clar că ori nu îi funcționează neuronul, ori lectura dînsei e alcătuită numai din panouri publicitare… dar mai degrabă ambele la un loc! Dovada? Iat-o: pe 10 iunie, la ora 01.38, adică după încheierea votării, cînd circul de la Sectorul 1 abia începuse, reporterița ne anunță că ”… și acolo se continuă NUMEROTAREA VOTURILOR”! Înțelegeți ce v-a spus destinsa (nu, nu distinsa!)? V-a comunicat pe baza lipsei și de școală, și de lectură, că voturile s-au numerotat! Adică s-au scos buletinele din urnă și s-a scris pe ele: 1, 2, 3, n… + etc. Pentru destinsa, ce mi-e NUMEROTAREA și ce mi-e NUMĂRĂTOAREA? Da, poate de aia a durat trei zile circul, fiindcă aia din comisie, în loc să NUMERE voturile, ei s-au apucat să le NUMEROTEZE!
A apărut o problemă, însă, și cu numerotarea tricourilor la echipa națională de bambilici (că fotbal n-am văzut la ăștia de pe vremea lui Hagi ăl` bătrîn), după cum ne-a informat pe 9 iunie, la ora 13.00, Digi Sport 1, plecînd de la faptul că Moruțan, un băiat fotbalist, deși accidentat, a fost luat în delegația pentru EURO: ”În semn de solidaritate, Stanciu va juca cu numărul 21, al lui Moruțan! La rîndul său, Stanciu i-a cedat numărul 10 lui Hagi”! Cineva, oricine, care nu e tocmai la curent cu panaramele din echipa numită România, ar putea crede că numitul Moruțan e vreun Pele, Maradona, Messi sau măcar Dobrin. Că ne-a calificat singur la Euro. Că virgulă cu el în teren am fi măcar finaliști. Că etc. și etc. Din păcate, Moruțan nu-i nimeni din ăștia. Sau, altfel spus, e un Nimeni. Cum tot Nimeni e și Stanciu, și zău că tot Nimeni ar fi putut fi și noul număr 10, dacă nu ar fi avut bafta chioară să-l cheme ca pe tac`su! De fapt, aproape că a le da și nume pare un păcat. Li s-ar potrivi perfect doar numerotarea. Ca la pîrnaie, că oricum joacă o pîrnaie de fotbal!






