În cei cîțiva ani de cînd susțin această rubrică ați observat, cred, că arăt destulă înțelegere față de agramații care compensează cumva năuceala ori găurile gramaticale prin reușite în alte direcții, chestia aplicîndu-se cu predilecție sportivilor. Pe de altă parte, atunci cînd „chiflele” vin din partea panaramelor din televiziuni (care ar trebui să fie absolut impecabili în exprimarea într-o limbă română academică, bogată și nuanțată), dar mai ales a politicienilor, devin necruțător și cred că și unii, și ceilalți, ar trebui să-și caute altceva de lucru.
Încep cu politicienii: un ministru și un și mai ministru, adică prim! Hai să încep cu ăsta din fruntea Guvernului, proaspăt înscăunatul Marcel Ciolacu, care la inaugurarea unei pasarele între sectoarele 2 și 3 din Capitală, pe 23 iunie, le-a mulțumit celor „doi primari de sector din MUNICIPIUL BUZĂU”. E știut că atunci cînd pleci din satul natal, fie el chiar… Buzău!, duci multă vreme după tine convingerea că ăla e centrul țării, dacă nu cumva al planetei sau chiar al Universului. Totuși, chiar așa de-ar fi, centrul ăsta al Universului n-are sectoare, deci nicidecum doi primari! Coborîm acum în ierarhie pînă la nivelul de ministru. Cînd un sportiv zice „medaliile care le-am cîștigat”, îi iertăm chiulul de la ora aia cu declinarea substantivului în acuzativ, pentru că e clar că a chiulit pentru a se pregăti de victorii. Cînd însă îți iese în cale, aproape zilnic, numitul Marcel Boloș, ministrul de Finanțe, care n-a obținut absolut nici o victorie (fiind bătut soră cu moartea și de finante, și de gramatică!) în viață, te întrebi de ce naiba o fi chiulit și ăsta. Doar ca să ne zică virgulă că „… lista CARE O AVEM anexată”, ori „alimentele CARE LE VOM INCLUDE în listă”? Pe bune: așteptam cumva o viață mai bună, pe care însă e adus să ne-o facă astfel unul care n-a putut în întreaga-i viață să priceapă că virgulă „care” mai are nevoie și de un „pe”? Adică pe asta n-a priceput-o, în schimb e geniul finanțelor!?
Ca să nu vă întristați de tot, iată și un motiv de mare veselie: în ediția de joi, 6 iulie „Ce spun românii”, la întrebarea „Ce MARE e iubită de români?”, concurenții au răspuns ce trebuia (Neagră, Caspică, Mediterană etc.), însă pe panou mai figura o mare pe care se găsiseră doi români din cei 100 întrebați să o nominalizeze. Nu puteți ghici nici dintr-un catralion de încercări. Era scris acolo: MAREA BRITANIE!






