Creierul uman percepe cel mai bine aserțiunea. Deși, din punct de vedere gramatical, negațiile sunt o modalitate firească de construcție a comunicării, din perspectivă neuro-lingvistică, mintea tinde să rezoneze mai eficient cu afirmații decât cu negații. Procesând un mesaj ce conține nu, anulează negația și păstrează verbul, afirmația. În comunicarea cu persoane cu stil comportamental dominant (cf. psihologul american William Marston), cuvântul nu este cel mai puternic anihilator al voinței, blocând energia proactivă. Dominanții, ca tipologie de personalitate, sunt orientați către rezultate, către da.
Pentru a comunica eficient cu persoane având acest tip de personalitate e nevoie de claritate, asertivitate și alternativă, să simtă că decizia le aparține spre beneficiul lor. Este foarte important, mai ales pentru un manager de școală, care, cel mai adesea, colaborează cu persoane cu personalitate dominantă, să conștientizeze că utilizarea expresiilor peremptorii, de tip ordin, și a feedback-ului prin negații, duce la eșec în comunicare și la obținerea unei reacții de comportament de participant dificil într-un grup, care, în loc să înțeleagă beneficiile colaborării și să aleagă să acționeze, va căuta să demonstreze superioritate pentru dominare într-un joc neproductiv și absurd al refuzului și al rebeliunii.
Un manager din zona educației ar putea valorifica potențialul unui participant dificil, recunoscându-i punctele tari cu onestitate, fără a-l flata sau a-l linguși, ci a-i recunoaște sincer calitățile sau a-i da dreptate atunci când e cazul, pretexte cheie pentru a-i stimula respectul de sine. Ca mediator printre personalități dominante, care au nevoie de validare și de tranzacție interacțională de la egal la egal, managerul ar putea substitui negațiile cu exprimări asertive. Doar dacă se dorește și dacă efectele pozitive ale acestei abordări sunt înțelese în context și internalizate de către managerul care se simte parte activă a acestui joc, pentru a avea șanse de rezultate.
Cum am putea să ne exprimăm altfel? • Nu uitați să amintiți… = Vă adresez rugămintea de a le aminti să… • Nu este voie să… = Aveți dreptul să… Este permis să…/ Este interzis pentru că acestea sunt consecințele… • Nu este permis… = Este interzis să… Pericol de… • Nu alegem… = Alegem/ Refuzăm pentru că… • Nu mai primim… = Primim până la data de…/ Termenul s-a încheiat. Mulțumesc. • Nu aș vrea să găsesc… = Aș vrea să/Aș dori… Așteptările mele sunt… • Nu pot… = Pot până la…/ Pot doar…/ Oare cine ar putea să…? • Nu depinde de noi… = De noi depinde doar…/ Restul depinde de…/ Ar fi interesant să aflăm. • Nu avem o informație exactă… = Avem doar informația că…/ Mulțumesc pentru actualizare…/ Când vom afla, vă vom anunța. • Nu au înțeles… = Au înțeles greșit. Reluăm… • Nu respectă… = Încalcă regulile a, b și c… Vă rog să le explicați de ce e important să respecte… • Nu au prelucrat… = Mulțumesc celor care au prelucrat…/ Am prelucrat și eu. Termenul este… • Nu au informat… = Știm că…/Ar fi util să cunoaștem și… • Să nu blocheze… = Vă rog să lăsați culoarul liber pentru a putea circula. • Nu există să nu se facă… = Ar fi bine să se facă… Decizia vă aparține. • Nu voi tolera… = Este acceptabil să…/ Se sancționează următoarele prin… • Nu spuneți că nu ați știut… = Vă rog să vă asumați faptul că… • Nu lipiți, nu stricați, nu găuriți, nu aruncați… = Mulțumesc pentru că aveți grijă de…/ Mulțumesc pentru păstrarea curățeniei. • Nu au reușit… = Au reușit doar… Am reușit și eu. Ar fi posibil să reușiți până la data de…? • Nu au adus… = Au adus doar… Ați putea să…? • Nu vă stresez… = Ați putea, vă rog, să…? • Nu aș vrea să găsesc reclamații… = Câte o reclamație pe săptămână ca să avem și noi mai mult de lucru. • Nu sunteți atenți! = E totul în regulă? • Nu i-ați mutat deja? = Ați putea, vă rog, să-i mutați la pauza următoare? • Nu trebuie să vă roage nimeni să vă îndepliniți fișa postului. = Așa e procedura pentru că… Ați putea să…? Termen. Mulțumesc. • Nu e bine. = Ce e de făcut?
Prof. Mariana Ciupu, director adjunct la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava