În perioada aceasta, cînd prietenii mei evrei sărbătoresc Purimul, comemorînd eliberarea poporului ales din robia Imperiului Persan-Babilonian antic, după cum este scris în cartea biblică a Esterei, am ales din bibliotecă un mic volum primit în dar acum doi ani, la Zilele Culturii Idiș, prima ediție, organizată la Suceava în mai, acum aproape trei ani : „Un băiețel în căutarea lui Dumnezeu. O lumină personală asupra misticii”, Editura Hasefer, 2019 (traducere din limba engleză de Cătălin Bosoi).
Autorul este singurul scriitor de limbă idiș laureat al Premiului Nobel (1978), Isaac Bashevis Singer, născut la 14 iulie 1904 în Imperiul Țarist, la Leoncin, un tîrg de lîngă Varșovia, într-o familie religioasă, adeptă a hasidismului (curent religios din cadrul iudaismului, caracterizat prin simplitatea existenței și spiritualizare maximă, întemeiat de Baal Șem Tov în secolul al XVIII-lea). Copilul are o educație tradițională în Varșovia, unde se mută cu familia, locuind pe faimoasa stradă Krochmalna, pe care o va imortaliza în scrierile sale. Ca adolescent, studiază la Seminarul Rabinic Tachkemoni, dar este puternic atras de filozofie, literatură, cultura seculară. Avîndu-l ca model pe fratele mai mare, deja scriitor cunoscut, tînărul intră în Asociația Scriitorilor și Jurnaliștilor Evrei din Varșovia, angajîndu-se și la revista de literatură idiș „Literatishe blete/ Pagini literare”, între anii 1923-1993. Prima lui proză, „Satana în Goray” – despre efectul masacrelor lui Bogdan Hmelnițchi din 1648 asupra populației evreiești din zonă, impactul psiho-social al apariției rabinului seferad cabalist Sabbatai Zvi – apare sub formă de foileton și ulterior va fi publicată în volum. În 1935, cînd antisemitismul este tot mai accentuat în Polonia și în Europa, după moartea tatălui, Bashevis Singer (deja căsătorit, tată al unui băiat) emigrează în Statele Unite. La New-York devine jurnalist cultural și foiletonist la publicația „Forverts”, cu care va colabora pe tot parcursul vieții. Opera lui Singer, tradusă de-a lungul timpului în numeroase limbi, este marcată de exil, de tragedia Holocaustului, de pierderea mamei și a fratelui mai mic într-un lagăr de muncă sovietic, de vinovăția supraviețuitorului care nu a putut face nimic pentru ai săi. În 1950 este tradus în engleză monumentalul roman-frescă „Familia Moskat” (viața cîtorva generații dintr-o familie de evrei polonezi), o scriere care stîrnește unele controverse din cauza prezentării provocatoare a sexualității.
Selectez cîteva dintre cele mai importante scrieri ale lui Singer, așa cum sînt prezentate de Camelia Crăciun în densa și consistenta prefață a volumului: romanele „Magicianul din Lublin” (1971), „Pocăitul” (1974), „Robul” (1980), „Gimpl Netotul și alte povestiri” (1963), „Povestiri de după sobă” (1982), „Oglinda și alte povestiri” (1979), volumele de memorii „Judecătoria tatălui meu” (1979) și „Judecătoria tatălui meu: continuare” (1996). Nu pot fi uitate romanele „Dușmance: O poveste de dragoste” (1972, viața supraviețuitorilor evrei din Statele Unite, apăsați de traumă și culpabilitate) ; „Șoșa” (1978), despre evreii polonezi în perioada care a precedat ascensiunea nazistă. Traducerile în limba română – datorate în cea mai mare parte lui Anton Celaru – au apărut după 1990, majoritar la Editura Hasefer, care a inițiat o serie de autor a operei. Creator al unui stil inconfundabil, care mixează grotescul cu expresionismul, Isaac Bashevis Singer se stinge din viață la 24 iulie 1991, lăsînd o operă care este, înainde de toate, o mărturie importantă asupra lumii evreiești din Europa de Est înaintea Holocaustului.
„Eram conștient că eram foarte diferit de toți ceilalți băieți și îmi era teribil de rușine din cauza asta” își amintește autorul încă de la începutul cărții, în care deapănă într-o ordine cronologică etapele copilăriei, adolescenței și ale primei tinereți, totul prin prisma echilibrului instabil al relației sale cu Divinitatea. Crescut într-o familie puternic atașată de tradiții, Isaac își duce viața, așa cum spune, „pe mai multe niveluri”. Este băiat de „heider” (școală tradițională religioasă), dar cercetează și întrebările eterne, e interesat de filozofie, știință, literatură. Stările de spirit sînt schimbătoare, uneori este în extaz, alteori este cuprins de disperare, chinuit „nu numai de suferințele oamenilor, ci și de cele ale fiarelor, păsărilor și insectelor”. (p. 44) Micul Isaac este atras de astronomie, dar se teme să nu „devină un eretic” prin astfel de lecturi. În timpul Primului Război Mondial familia Singer trăiește în foame și lipsuri crunte. Marea experiență care avea să-i schimbe cursul vieții lui Isaac este descoperirea bibliotecii publice „Bresler”. Iată cum descrie autorul această scenă capitală: „Am intrat în bibliotecă și, pentru o clipă, n-am mai văzut nimic. Ochii mi s-au împăinjenit și capul mi se învîrtea. <Numai să nu leșin!>, m-am rugat forțelor divine care conduceau lumea. Treptat, zăpăceala a slăbit și am văzut o cameră mare – de fapt o sală ticsită de cărți, de la podea pînă la tavanul aflat uimitor de sus”. (p. 63) Bibliotecarul, un bărbat corpolent, îl primește cu politețe și generozitate, și, emoționat de replica tânărului cititor („<Vreau să aflu secretul vieții>, am spus rușinat de propriile cuvinte. Vreau să citesc o carte de filosofie”, p. 65) îi împrumută fără taxă două volume, alese de el. Iată urmarea: „În toată luna cît am avut cele două cărți (nu știu nici acum cine erau autorii lor) le-am citit, practic, zi și noapte. M-am întors mereu la dicționar, dar, cu cît citeam mai mult, cu atît îmi era mai clar că nu voi afla din ele nici un răspuns la întrebările mele”. (p. 73)
Adolescent, deja corector la revista „Pagini literare”, Isaac Bashevis Singer are ocazia să constate cît de mult se degradase umanitatea, asistînd într-un tren la o violentă scenă antisemită: un grup de huligani polonezi, beți, se distrează chinuindu-i pe călătorii evrei dintr-un vagon de clasa a III-la, mai întîi înjurîndu-i în toate felurile („bolșevic, troțkist, spion sovietic, ucigașul lui Hristos, exploatator”). În ciuda protestelor unor evrei mai tineri, care arată că mulți conaționali de-ai lor au luptat în război, gloata de huligani continuă umilirea călătorilor: „Îi apucară pe evrei de bărbi și îi traseră de ele. Îi smulseră peruca unei bătrîne (tradițional, în iudaism, conform unei legi speciale – „tzniut” – femeile credincioase practicante își rad părul și poartă perucă, n.n.) și călcară în picioare calabalîcul evreilor. Evreii puteau ușor să-i bată măr pe huligani, dar știau cum s-ar fi putut termina asta. În celelalte vagoane erau soldați și s-ar fi putut repede ajunge la vărsare de sînge”. (p. 103)
Un rol important în evoluția umană și spirituală a memorialistului îi aparține – cum altfel ? – unei femei. La Varșovia, pe strada Gesia, tînărul locuiește o perioadă în gazdă la Gina Halbstark, o doamnă singură, cu aspect ciudat (frumusețe veștejită, dar încă prezentă). După ce o cunoaște mai bine, chiriașul devine amantul gazdei, femeie extrem de cultivată, scriitoare, cu care va avea o comuniune perfectă: lecturi comune (Șalom Alehem, Peretz, traduceri din Tolstoi, Dostoievski, Lermontov, Knut Hamsun, Strindberg, autori polonezi), dar și o sexualitate debordantă, fără limitele impuse de morala convențională. Portretul Ginei este interesant, măiestrit conturat: cu puternice înclinații spre ezoterism, magie, științe oculte, senzuala brunetă îi mărturisește că a avut o experiență de tipul „viață după moarte” (în cursul unei operații de apendicită, cînd ajunge „în plan astral”), dar și că are conexiuni cu lumea spiritelor. Bunica i s-ar fi arătat, prevestindu-i sosirea lui Isaac: „< E încă un copil, dar și bărbat deja. Și el va fi ultima ta mîngîiere >. A mai zis ceva, dar nu vreau să-ți spun ce”. (p. 150) Deși obsedată de moarte, îndrăgostită de Isaac, femeia expertă în toate îi dă sfaturi destul de libertine mai tînărului ei amant: „O albină trebuie să zboare din floare în floare, adunînd nectarul de pretutindeni. De ce ar trebui o albină să fie legată de o floare? De mine poți fi legat, fiindcă nu voi mai fi mult pe aici. Nici cu mine nu vreau să te căsătorești. Sufletele noastre vor fi pereche, oricum, unite pentru totdeauna. Plăcerea ta va fi plăcerea mea…”. (p. 156)
Revelînd, retrospectiv, influența textelor sacre, dar și a textelor profane, asupra devenirii sale, volumul „Un băiețel în căutarea lui Dumnezeu. O lumină personală asupra misticii” este o puternică mărturie asupra oscilării perpetue a autorului între viața religioasă (moștenită din cadrul familial) și cea seculară, cu cele trei mari dimensiuni ale ei: scris; explorare științifică și filosofică; erotism neconvențional. Septuagenarul Isaac își amintește în paginile finale concluzia pesimistă la care a ajuns încă din anii tinereții: „Ceea ce numeam noi <viață> era o crustă, o mîncărime, o ciupercă otrăvitoare care creștea pe planete vechi. Pămîntul avea o eczemă pe pielea sa. Din cînd în cînd se scărpina, provocînd un cutremur sau o inundație, dar nu era nici o primejdie ca această eczemă să pătrundă mai adînc sau să infecteze alte planete. […] Simptomele acestei eczeme erau chiar foarte cunoscute medicinei cosmice – puțin praf de la suprafață se îmbolnăvea, transformîndu-se în <conștiință>, ceea ce în Dicționarul lui Dumnezeu era sinonim cu moartea, protestul, țelurile, suferința, îndoielile, punerea de nenumărate întrebări și încurcarea în nesfîrșite contradicții”. (p. 173)
Toți cei interesați de Isaac Bashevis Singer și de identitatea evreiască, de tradițiile continuate pînă astăzi de „poporul ales” vor găsi în acest volum alert și autoironic o mărturie/mărturisire de autoritate, făcută cu umor și înțelepciune.
Elena-Brândușa Steiciuc
