Cred că pentru o ființă presupus bipedă, dar care nu știe ce e acela UN MINUT și în ce fel se deosebește el de O MINUTĂ, orice tentativă de a încerca să i le explici pe înțelesul ei precar poate părea un act de cruzime. Încercați să înțelegeți ce a vrut să spună reporterul de la Știrile PRO TV la ora 19:10, pe 9 ianuarie, cînd ne-a informat că ”…neputînd ateriza, avionul s-a învîrtit DOUĂZECI ȘI UNA DE MINUTE”. Hai să încerc să-i explic, totuși: un minut este o unitate de măsură a timpului și este alcătuit din 60 de secunde. O minută este fie o parte dintr-o hotărîre judecătorească, fie un fel de ciornă, de redactare provizorie a unui act diplomatic, a unui document (am selectat din DEx). Aaaa, păi se poate, să fiu al naibii că se poate! Fiți atenți: mă gîndesc că avionul era plin de diplomați care aveau la sol o întrunire. Neputînd din cauza ceții sau a furtunii să aterizeze, pilotul s-a tot învîrtit (ca… știți ca într-o căldare!) pînă cînd gașca de diplomați-pasageri a redactat fix DOUĂZECI ȘI UNA DE MINUTE (de documente provizorii adică!), iar cînd au terminat treaba, domnii diplomați i-au zis pilotului: ”Bagă repede o aterizare, că ratăm protocolul, și-avem așa o seteeee!” (oare după ce v-ați prins că erau români!?).
Cu doar vreo 3 zile mai devreme, pe RTV, la ora 16:20, am fost informați despre cazul tînărului profanator de morminte de undeva din județul Olt, care, după ce se punea capacul peste cavou, aștepta o vreme, să se care bocitoarele, după care îndepărta capacul, deșuruba și capacul de la sicriu, apoi șutea banii rămași pe pieptul celui plecat acolo unde nu-i nici durere, nici întristare… A fost, însă, suspin, tot la tînărul în cauză, cînd Parchetul a organizat, după cum scria în ecran, un ”FLAGRANT CU MORTUL!”, în sensul că pe pieptul acestuia procurorii au plasat bani marcați cu cerneală d-aia specială, după care ei și poliția s-au dus la junele borfaș acasă și i-au găsit în buzunare fix banii marcați! Dincolo de originalitatea procedurii și trecînd și peste titlul chiar inspirat al știrii, pe mine mă trec deja frisoane la gîndul multelor runde de alegeri din acest an: păi, dacă a fost el, mortul, în stare să contribuie la prinderea infractorului, să nu vă mire dacă prin secțiile de votare vor figura pe liste toți morții din perimetrul fiecărei secții! Păi ce-i mai ușor: să prinzi hoțul sau să pui ștampila fix unde trebuie!? Cu condiția să figurezi pe liste. Viu sau mort.






