Clar în momentul acesta al anului ne dorim comedii, căci e încă vacanţă pentru mulți şi vrem să intrăm într-o energie benignă care să rimeze cu acest sfîrşit de august generos, iar Demi soeurs, filmul pe care şi-au unit forţele să-l regizeze Saphia Azzeddine şi François-Régis Jeanne, e tot ce ne trebuie, căci e light ca un şpriţ de vară şi chiar dacă dispare repejor în portofoliul vizionărilor noastre o face lăsîndu-ne un gust plăcut. Aşadar, vi-l recomand.
Cei doi regizori – destul de experimentaţi (dar preponderent în documentare şi scurt metraje) – au lucrat şi la scenariu, şi poate tocmai de asta au păstrat şi cîteva discontinuităţi şi oarece momente pe alocuri discursive.
Dar chiar şi aşa filmul este nostim şi are farmecul lui, amestecul personajelor diametral opuse, de etnii diferite, iscînd notele comice, cel mai suculent fiind de departe limbajul cu săgeţi către rasism şi intoleranță.
Subiectul este ofertant, căci trei surori vitrege, care nu se cunosc şi care sînt la rîndul lor rodul unei legături extraconjugale avute de acelaşi tată cu mama fiecăreia, ajung să moştenească împreună un apartament splendid în centrul Parisului. Adăugaţi problemele de acomodare şi interesele fiecăreia, familiile personale şi familia defunctului tată necunoscut pînă la moștenire şi veţi avea o comedie lejeră care nu promite ceea ce nu poate să livreze.
Aşa că dacă vă aşteptaţi la asta şi vă bucuraţi de ceea ce oferă filmul veţi avea ocazia să vă destindeţi în compania unor actori foarte bine aleşi pentru rolurile lor şi să ieşiţi senini din sala de cinema. Şi pînă la urmă nu asta e menirea comediilor, să ne bucure, să ne facă să ne relaxăm şi să ne ofere un strop de bine într-un hohot de rîs sau un zîmbet?
Aşa că văzîndu-le pe Sabrina Ouazani, Alice David şi Charlotte Gabris cu figurile lor proaspete te bucuri de aceste fețe noi şi de felul în care fiecare personaj încearcă să îşi rezolve problemele – care existențiale, care de carieră sau de viaţă. Ajutorul le vine într-un mod aproape miraculos de la fiica legitimă a tatălui comun şi rezolvările aşază toate lucrurile la locul lor, livrînd un final interesant, ce nu ne taie elanurile pe care le clădeşte acest scenariu nostim, care mie nu mi-a potolit, însă, nevoia imperioasă aproape de a vedea cît de curînd o comedie magnifică, de mare fineţe, jucată de actori excepţionali şi cu un subiect şi un comic care să-mi dinamiteze simţul umorului. Încă aştept!
Vară minunată cu vizionări miraculoase!
Michaela Platon
Jurnalist de film
