În 1997 la cimitirul Père Lachaise din Paris a fost exhumat cadavrul lui Yves Montand. Conform unei proceduri ordonate de un judecător trebuia să i se facă proba ADN. La mijloc era un proces de paternitate. O anume Aurore Drossart a cerut parte din averea lăsată de Yves Montand. Uriașă – conturi, imobile, copyrights – sute de milioane. Femeia a declarat că este copilul natural al lui Yves Montand, rezultat dintr-o legătură pasageră cu mama ei, actriță. Cei doi s-ar fi întîlnit în timpul unor filmări cînd au avut o legătură romantică. O poveste pe tiparul lui Montand, un mare cuceritor. A urmat un proces în urma plîngerii ei în justiție. În 1994, Aurore Drossart a fost recunoscută de tribunal ca fiind fiica lui Yves Montand. Urma firește reîmpărțirea averii – apăruse încă un moștenitor. Urmașii din testament nu au fost de acord să împartă cu ea și au făcut apel. S-a cerut deshumarea cadavrului – 1997. Ca să fac un banc prost – mai bine murea sărac. Nu se repezea nimeni să împartă bani inexistenți.
Yves Montand a fost mai mult decît un seducător, a fost un prădător. Și-a început glorioasa carieră de „zdrobitor de inimi” îndată după război. Se lansase la Marsilia, la sfîrșitul anilor 30, apărînd pe scenele de music-hall. În 1945 ajunge în Parisul eliberat – nu voia să fie un artist de provincie, voia mai mult. Apare în presă cu articole și foto nu atît pentru arta lui, cît pentru aventura cu Edith Piaf. Apare alături de ea în concerte, fac înregistrări și locuiesc împreună. Își croiește cu ajutorul ei un stil, îl învață trucurile meseriei. Pe scurt, începe să își facă un nume. În 1947 cei doi se despart, nu știu din vina cui.
În 1949, Montand o cunoaște prin Jacques Prevert pe Simone Signoret. Era o actriță deja cunoscută, soția regizorului de film Marc Allegret, cu care avea și un copil. Amor la prima vedere. În trei zile se hotăresc să formeze un cuplu. Simone Signoret își face bagajul și părăsește domiciliul conjugal. Un detaliu – în bagaj nu intra și fiica, cum își amintește chiar ea, 10 ani după moartea mamei ei. După pronunțarea divorțului, în 1951, cei doi amorezi se căsătoresc. A fost evenimentul cel mai mediatizat în show-business în acel an. Publicul i-a adoptat spontan – erau tineri, frumoși, talentați. Ea făcuse o serie de filme de succes, el umplea sălile de concert. Era un cîntăreț la modă, discurile lui se vindeau foarte bine. Era o alianță cam ciudată. El provenea din clasele de jos, fiul unor italieni săraci, refugiați în Franța în anii 30 de teama fasciștilor lui Mussolini. Pe numele lui adevărat Ivo Livi. Comuniști, ai lui aveau de ce să se teamă. La 11 ani întrerupe școala și intră într-o fabrică la Marsilia, unde lucrează ca să ducă bani acasă.
Tot ce învață în acești ani sînt doar lecțiile de la cursurile de dans pe care le urmează. Idolul lui era Fred Astaire. Pașii învățați îi vor fi de mare folos mai tîrziu. Era un om de instinct, cam primitiv, sudic, mediteranean. Needucat, cu ceva de șofer de camion. Un proletar cu ambiția de a-si depăși condiția. Singura lui șansă era scena, unde nu îți trebuia multă școală, ci numai talent. Talent avea, nu era un veleitar. Simone Signoret (n. 1921) era tipul opus. Rafinată, fină, școlită. Provenea din burghezia pariziană (tatăl dentist). Dintr-un cartier select, făcuse școli bune. Frecventa încă din adolescență Cafe Flore din Saint Germaine-des-Pres, unde se strîngea crema intelighenției de pe malul stîng al Senei – Sartre, Camus, Vian, de Beauvoir, dar și regizori, artiști, actori, jurnaliști. Cei doi erau foarte diferiți, opuși chiar. De fapt erau complementari. Fiecare căuta la celălalt ce nu avea el însuși.
Și opiniile lor erau identice. Simpatizanți ai stîngii, pro-comuniști. Au semnat apelul pentru pace de la Stockholm în 1950 – apel controlat de Moscova. Au manifestat în apărarea soților Rosenberg, condamnați la scaunul electric de un tribunal din NY, sub acuzația de spionaj și furtul secretelor bombei atomice americane pe care le pasaseră apoi sovieticilor. Soții Montand fac parte din stînga bogată, burgheză, „la gauche caviar”. În acei ani se desfășura războiul din Coreea. În martie 1953 Stalin moare. În iunie 1953 au loc revoltele muncitorești din Berlinul de Est. Eroii noștri sînt în aceste situații de partea Moscovei și o declară public. Tot răul cred ei se datorează conspirației yankee condusă de la Casa Albă, ațîțătoare la război. Dar vine anul decisiv – 1956. În februarie Hrușciov a denunțat la congresul XX PCUS crimele lui Stalin și a produs un șoc în lume comunistă. În vară Polonia se revoltă, tensiunile se ascut la maximum. În octombrie/noiembrie 1956 are loc revoluția de la Budapesta, urmată de intervenția sîngeroasă a tancurilor Armatei roșii. Fără să își schimbe vechile adeziuni politice, Montand și Signoret încep să își pună întrebări. El face în decembrie 1956 un turneu de concerte în USSS și Europa de Est (a fost și la București, a cîntat la sala Floreasca). Are ocazia, la cererea lui Hrușciov, să discute ”liber” cu liderii sovietici despre cele întîmplate în acel an și să își facă o părere. Și nu e tocmai pozitivă. Cînd revine la Paris, preferă să tacă. Nu își anunță concluziile, dar rămîne aliniat taberei comuniste pentru că o consideră în continuare singura alternativă la detestatul capitalism. Cel care îl îmbogățise, totuși.
În anii 50, din cauza atitudinilor lor anti-americane și pro-comuniste, viza pentru SUA îi este refuzată. În 1959 este invitat din nou la Hollywood să joace alături de Marylin Monroe într-un film. De data asta primește viza și trece Oceanul. Apare prima criză serioasă în mariajul Montand. Inevitabilul se produce. Montand și Monroe, ființe din clasa de jos, (aveau ce vorbi împreună, erau suflete pereche) devin amanți. Presa vuiește. Amîndoi sînt căsătoriți. Lumea puritană americană a acceptat mai greu povestea. MM era măritată cu dramaturgul Arthur Miller, pentru mulți – un geniu. Dar uite că zeița avea nevoie de un unul pe același calapod cu ea. Arthur Miller și MM au divorțat. Reacția avută de Simone Signoret a fost diferită – alt stil, altă educație, alte sentimente. A preferat să pareze întrebările jurnaliștilor, să simuleze detașarea și ironia, dar în interior a fost devastată. Îl iubea. Nu își va reveni niciodată din șoc. Totuși au rămas împreună. Motivul a fost cred lipsa de imaginație – nu se vedeau trăind separat unul de altul. Traseul ei în continuare este paradoxal. În 1960 e la zenit. Primește premiul Oscar pentru interpretare feminină, pentru un rol din film britanic, „Drumul spre înalta societate”. Nu prea mai avea roluri acasă, era ignorată de „noul val” (Truffaut, Godard etc). De ce? Avea vina că aparținea vechii generații. Clar?
Anii 60 marchează emanciparea lor de comunism. Momentul decisiv este invadarea Cehoslovaciei în august 1968, care a blocat reformele „primăverii de la Praga” și speranțele într-un „socialism cu față umană”. Spre deosebire de 1956, Montand și Signoret nu mai acceptă nici compromis, nici tăcere. Critică public ce s-a întîmplat la Praga. Denunță clar politica Moscovei. Într-un interviu Montand a spus chiar ”cine este comunist este ticălos și periculos”, consternînd toată stînga. Nimeni nu a mers atît de departe cu abjurarea vechilor credințe și cu autocritica. Se adaugă încă un act de emancipare și de protest. Anume, acceptă să joace în filmul lui Costa Gavras (mai făcuse „Z”, tot un film politic) – Mărturia, despre procesul de la Praga din 1952, cînd lideri ai partidului comunist cehoslovac au fost judecați și executați pentru trădare. Era o mizerabilă înscenare. Este limita.
Cariera ei declină pe măsură ce timpul trece, cam prea repede. Suferă vădit o îmbătrînire prematură. Aproape nimic nu mai amintește de fața cu trăsături fine din anii 40. Totuși are aceeași vîrstă cu Yves Montand, dar ea pare cu 20 de ani mai bătrînă. Ïn „cercuri bine informate” se vorbește despre alcoolism, despre depresie. De fapt era profund nefericită. Motivele – îmbătrînea, iubirea ei cu Yves Montand nu mai era decît o amintire. Trăiau în aceeași casă, dar separat. Cariera ei mergea la fel de prost. Rar mai făcea un film. Rămîn totuși împreună, nu divorțează. E o complicitate între ei care nu se poate desface. Apar împreună la diverse evenimente. Par să ducă existența unui cuplu normal, dar sînt numai aparențe regizate pentru publicul lor care îi vrea nedespărțiți. La un control medical banal se descoperă că suferă de cancer la pancreas. Se izolează, scrie un roman, memorii. Moare în 1985 și este înmormîntată la cimitirul Pere Lachaise. „Tout Paris” este prezent.
Rămas singur, Montand lasă trecutul în urmă. Se căsătorește cu o tînără, Carole Amiel (n. 1960), cu care avea o idilă dinainte de 1985. Au împreuna un băiat, Valentin. El și-a dorit mereu un copil, dar Simone nu mai putea să aibă copii. Poate de aici răceala intervenită între ei. Yves Montand face în 1991 un infarct căruia nu îi supraviețuiește. Avea 70 de ani și terminase de cîteva zile un film.
Cît despre procesul de paternitate intentat de Aurore Drussard, de data asta (1998) tribunalul a hotărît că nu, Yves Montand nu a fost tatăl biologic al lui Aurore Drossart. ADN-ul nu corespunde. Ciudat, pentru că Aurore Drossart este leită Yves Montand.
Fragment din „Repertoarul amorului” în volumul doi, apărut în septembrie 2020 la Editura Hyperliteratura. Găsiți exemplarul dorit pe libris.ro, elefant.ro, etc. De asemenea, în librăriile Cărturești, Humanitas, Librarium.
Stelian Tănase
