Cum v-ați simți dacă avocatul pe care l-ați plătit cu bani buni, în momentul în care ar trebui să vă pledeze cauza în fața completului de judecată s-ar dovedi agramat, ilogic și incoerent în argumentație? Cam la fel stau lucrurile și cu agramații care sub acoperirea de ”reporteri”, pe care îi plătim noi toți cu bani buni, că doar de aia avem abonamente la tv pe cablu, în loc să se exprime în limbaj academic, cu un vocabular bogat, se împleticesc în cuvinte banale care se dovedesc a le fi complet străine, în fața completului de judecată constituit din noi, cei care îi plătim. La RTV, pe 16 iunie, la ora 13:35, relatînd emoționanta revedere dintre nefericitul Irinel Columbeanu și fiica lui, reporterița ne povestește că „banii lui Irinel Columbeanui S-AU VOLATIZAT”!!! Dacă n-ar fi timp irosit prostește, mai-mai că ți-ar veni să-i explici neevoluatei că verbul este de fapt ”A SE VOLATILIZA” și că există și adjectivul ”VOLATIL”, care înseamnă ”se evaporă cu ușurință”, cam cum i s-au evaporat distinsei neuronii.
Tot la RTV, dar pe 19 iunie, la ora 14:15, sîntem înștiințați despre evadarea unui pîrnăiaș, care, zice reporterița, ”avea DE EXECUTAT doi ani și cinci luni de închisoare CU EXECUTARE”. Dincolo de construcția redundant-pleonastică, nu poți să nu rămîi privind în gol și întrebîndu-te dacă nu cumva s-o fi introdus în Codul Penal și executarea de închisoare fără executare… poate măcar pentru evadați, ca ăsta din reportaj!
Ei, și dacă tot ni se făcuse dor de Roxana Ciucă, are grijă RTV să ne terorizeze, de dimineață pînă noaptea tîrziu, cu entuziast turuitoarea, de zici că are `j`de clone, atît e de prezentă! Doar o mostră: aflată pe plajă, după ce întreabă în stînga și-n dreapta fel de fel de tîmpenii, la urmă, probabil sătulă de ea însăși, zice: ”Vă las acum să vă delectați cu aceste imagini”… în care ce vedem? Păi, trei șiruri de umbrele, printre care se expun niște doamne și niște domni care ani de zile au făcut cure de îngrășare. Ne delectăm ochii cam în același fel în care ne delectează și Ciuc-a noastră timpanele.