Ciolacu de la magazinul de prețuri al graviduțelor

Acest subiect, cîtuși de puțin delicat (ăla cu prețurile, nu cel cu graviduțele), a mai fost atacat în spațiul acestei rubrici, în condițiile în care cei care ne-au tulburat existența cu formulările pe aceeași direcție nu erau chiar ditamai demnitarii, ci ditamai analfabeții de televiziune. Acum însă vine să reducă scorul în meciul analfabetismelor domnul Maaaarrrrceeeel Cioooolaaacuuuu! A cărui formulare absolut fascinantă de la RTV de pe 10 noiembrie la ora 23.06 îl surclasează pînă și pe specialistul în asemenea exprimări pe gura bucală, Victor Vreme. Iată ce ne spune dl. Preș. al Camerei Deputaților: „Prețurile se ieftinesc, nu se scumpesc”! Dl. Vreme nu s-a prins, că era prea greu pentru el, și ca atare a recidivat. Tare teamă mi-e că nici dl. Ciolacu nu va înțelege pe deplin, ceea ce totuși nu mă oprește din încercarea disperată de a-i explica, pe înțelesul său că PRODUSELE (de orice fel, de la mașini la înghețată și de la medicamente la mingi de fotbal) SE SCUMPESC SAU SE IEFTINESC, în timp ce PREȚURILE CRESC SAU SCAD, chiar dacă pentru unii lideri de partid ar trebui desenat, ca să fie mai inteligibil. Ieftinirea prețului presupune existența unui magazin unde se vînd și se cumpără chiar prețuri! Asta înseamnă că săptămîna asta prețurile costă mai mult decît săptămîna trecută, nu-i așa, domnule Ciolacu? De aceea, dacă prin vreun miracol ați putea pricepe chestia asta, vă rog să-mi dați și mie un semn cînd s-or ieftini, ca să cumpăr și eu vreo două sacoșe pline-ochi de prețuri d-alea mici…

Dacă vorbim de chestii mici, i-auziți model de diminutivare la RTV, pe 26 octombrie, la ora 16.45: „Daniela Crudu și-a etalat burtica de graviduță!”. Boala diminutivelor știam că lovește doar culinar: ciorbiță, sărmăluțe, mititei, farfurioară, păhărel, plăcințele. Probabil că în cazul dat, burtoiul și deci ditamai graviditatea s-au diminutivat fiindcă personajul în cauză era cunoscut cîndva drept „Cruduța”, deci tot un diminutiv, precum „parașutița”, „jarteluța” și alte d-astea, feminine mai toate.

De final, vă las să analizați singuri ce a vrut să zică la „Ce spun românii” din 4 octombrie (că eu de atunci tot încerc!) domnul acela, răspunzînd la întrebarea: „Ce poveste are drept personaj principal un animal?”. „Spînul, chestii!”.