Ciobanii au venit la București cu probleme adevărate. Cu pesta micilor rumegătoare, cu exporturile de animale vii blocate, cu sacrificări pe care le consideră nedrepte, cu despăgubiri, vaccinări, birocrație și turme care trebuie hrănite în fiecare zi, indiferent dacă România are sau nu guvern. În spatele fiecărei oi pe care noi o vedem doar înainte de Paște se află munca unui om, venitul unei familii și o afacere care nu poate fi pusă pe pauză până când partidele termină de negociat funcții. Oamenii aceștia trebuiau ascultați. Nu fotografiați lângă câte un ministru, nu chemați la o discuție din care să plece cu o mapă și nici trimiși acasă cu promisiunea că va fi înființată o comisie. Ascultați și ajutați. Pentru că revendicările lor nu sunt folclor, iar oaia nu trăiește din comunicate de presă.
Numai că ciobanii au venit la București să-și salveze turmele, iar alții au venit să le fure protestul.
Ciobanii veniseră cu problemele oilor: pesta, sacrificările, exporturile blocate și despăgubirile întârziate. Turma georgistă venise cu problema boilor: turul doi, președintele imaginar și eterna conspirație mondială împotriva celui care le promitea apă, hrană și energie. Primii voiau să fie ascultați de Guvern. Ceilalți voiau să intre în el.
La ora opt dimineața erau câteva sute de crescători adunați în Piața Victoriei. Pe la unsprezece și jumătate au început să zboare pietrele. Între cele două momente, necazul oamenilor a fost încălecat de galeriști, georgiști, agitatori și activul de serviciu al suveranismului românesc. Ciobanii au ajuns spectatori la propriul protest, retrași pe iarbă și privind cum niște oameni fără nicio legătură cu oieritul le transformă revendicările într-un nou episod din serialul „Turul doi înapoi”.
N-am avut nicio emoție. Știam și când va începe revoluția: pe la unsprezece, după ce ajung autocarele și piața se umple suficient cât provocatorul să se poată ascunde în mulțime. Știam și când se va fâsâi: spre seară, pentru că domnul șofer trebuie să ajungă acasă, iar revoluția fusese rezervată doar pentru o zi. La București se poate răsturna ordinea constituțională, dar numai cu respectarea timpilor de conducere și odihnă ai șoferului profesionist.
AUR organizase la sediul din apropiere „Ziua Porților Deschise”. După ceea ce a ieșit pe porți, denumirea corectă ar fi fost „Noaptea Minților Închise”. Jandarmeria spune că pe acolo au trecut aproximativ o sută de persoane, unele aduse cu autocarul, iar aproape jumătate s-au alăturat apoi manifestației. Porțile erau, într-adevăr, deschise. Mințile rămăseseră riguros ferecate.
Din Ziua Minților Închise s-a plecat direct spre revoluția cu bilet dus-întors și spre legitimarea prin viu grai. Gianina Șerban, deputată AUR și vicepreședintă a Camerei Deputaților, a vrut să treacă printr-o zonă securizată. Jandarmii i-au cerut actele. Dânsa le-a oferit numele, data nașterii și funcția, ca la catalog, inventând pe loc o nouă instituție a dreptului românesc: legitimarea orală.
„Dar eu merg unde vreau! Nu-mi spuneți dumneavoastră unde să merg”, le-a explicat reprezentanta puterii legislative unor oameni plătiți tocmai ca, în anumite împrejurări, să le spună cetățenilor pe unde nu pot merge. Cineva din delegație a scos imediat și funcția din buzunar, în lipsa buletinului: „Este vicepreședintele Camerei Deputaților!”, De parcă Parlamentul îi oferise nu o demnitate publică, ci un permis de liberă trecere prin cordoanele Jandarmeriei. Scena concentrează întreaga contribuție AUR la protest. Ciobanii veniseră să fie ascultați. AUR venise să fie filmat. Ciobanii cereau soluții. Gianina Șerban cerea culoar. Unii voiau să-și vândă animalele, ceilalți voiau să-și vândă spectacolul.
Se dorea sânge. Orice revoluție de autocar are nevoie de martiri înainte de plecarea spre casă. Douăzeci de capete sparte, câteva femei târâte pe asfalt și un bătrân plin de sânge ar fi încălzit instantaneu studiourile de televiziune și rețelele sociale. Din fiecare vânătaie s-ar fi făcut o icoană, din fiecare fractură un nou 10 august, iar George Simion ar fi avut material electoral pentru următoarele trei luni.
Jandarmii au părut de data aceasta moi și, pe alocuri, nepregătiți. Paradoxal, tocmai asta a împiedicat fabricarea martirilor. Dacă stâlceau douăzeci de oameni, ridicau temperatura și presiunea de care provocatorii aveau nevoie. Așa au dat cu gaz din Gaza, au extras punctual scandalagiii și revoluția s-a fâsâit înaintea autocarelor. Au existat zeci de persoane duse la poliție, jandarmi răniți, mașini avariate și jurnaliști agresați. Iar după toate acestea, George Simion a constatat că demonstranții fuseseră „buni și mult prea răbdători”. Nu știm ce trebuiau să mai facă pentru a deveni, în ochii domniei sale, suficient de nerăbdători. Să intre în Guvern? Să ia un secretar de stat ostatic? Să ducă acasă câte un calorifer din Piața Victoriei?
Comparația făcută imediat de AUR cu 10 August este nu doar falsă, ci insultătoare. Atunci, diaspora și societatea civilă protestau împotriva regimului PSD condus politic de Liviu Dragnea, iar statul a intervenit disproporționat împotriva lor. Acum, o manifestație neautorizată pornită din revendicările legitime ale crescătorilor a fost confiscată de galerii, susținători ai lui Călin Georgescu și activiști politici veniți să forțeze cordoanele și să producă imagini.
Pe 10 August, cetățenii au fost gazați pentru că protestau. În Ciobaniadă, provocatorii au venit să provoace gazarea, folosindu-i pe ciobani drept decor, masă de manevră și scut moral. Organizațiile crescătorilor au spus-o mai limpede decât orice analist: cei violenți nu erau ciobanii lor, iar agitatorii veniseră cu lecția învățată de acasă. Oamenii care chiar cresc animale știau dinainte că protestul le poate fi confiscat. Știau că necazul lor va atrage politicienii așa cum stâna atrage lupii. Nu pentru a apăra turma, ci pentru a se ascunde printre oi. Asta nu absolvă statul. Dimpotrivă. AUR poate deturna o nemulțumire numai după ce guvernarea a produs-o și a lăsat-o nerezolvată. Extremismul nu trebuie întotdeauna construit. Uneori este suficient să-i lași locul liber.
România stă de 135 de zile într-un mexican standoff politic. PSD îl vrea premier pe Sorin Grindeanu. PNL și USR îl vor pe Siegfried Mureșan. Fiecare ține pistolul îndreptat spre celălalt și așteaptă ca țara să clipească prima. Între timp, fermele pierd bani, investițiile așteaptă, administrația funcționează din inerție, iar partidele se duc periodic la Cotroceni să spună exact ce au spus și data trecută. PSD se prezintă la aceste negocieri în numele celor mulți. La școala de vară a tinerilor social-democrați, Sorin Grindeanu și Claudiu Manda, zis și „Olguțu”, au apărut încălțați în mocasini care seamănă izbitor cu modele italiene de 890 și 1.266 de euro. Nu știm dacă erau într-adevăr acele mărci. Întrebat despre presupusa pereche Loro Piana, Grindeanu a răspuns presei: „Ați remarcat prost.”
Nu, domnule Grindeanu. N-am remarcat prost. Am votat prost.
Pantofii pot fi sau nu Loro Piana. Marca nici nu mai contează. După atâtea scandaluri cu ceasuri, genți, pantofi și articole de lux etalate de politicieni, nu mai poate fi invocată neatenția. Când te duci la școala tinerilor social-democrați încălțat ca un moștenitor de podgorie toscană, în timp ce crescătorii își calculează pierderile provocate de exporturile blocate, nu comiți o scăpare. Transmiți un mesaj: știm că vedeți, știm că vă revoltă și nu ne pasă. „Quiet luxury”, îi spun creatorii de modă. La PSD este doar aroganță pe tăcute.
Cu acești mocasini a urcat PSD și treptele Cotroceniului, cerând funcția de premier în numele oamenilor săraci. Ciobanii au venit la București pentru că nu-și mai pot vinde oile. Social-democrații au venit fiindcă nu vor să-și piardă scaunele. Între opinci și Loro Piana, partidul săracilor și-a ales demult încălțămintea.
Mutarea inteligentă a lui Nicușor Dan ar fi fost desemnarea lui Grindeanu. Nu ca recompensă, ci ca test toxicologic. Îi dădeai partidului cu cei mai mulți parlamentari eprubeta și îl invitai să demonstreze că substanța numită majoritate chiar există. Grindeanu ar fi avut trei ieșiri și toate erau proaste. Dacă strângea voturile, PSD guverna criza și plătea politic măsurile nepopulare. Dacă mergea în Parlament și cădea, demonstra că partidul cu cei mai mulți parlamentari nu poate produce o majoritate. Dacă refuza ori își depunea mandatul, recunoștea public că pretenția PSD la guvernare fusese o cacealma.
În plus, Nicușor le lua social-democraților din mână pretextul suspendării. Nu mai puteau spune că președintele a ignorat partidul cel mai mare. După un eșec Grindeanu, Mureșan ar fi venit ca soluție alternativă, nu ca proiectil trimis direct într-un zid pe care îl vede toată lumea.
Nicușor Dan a făcut invers.
L-a desemnat pe Siegfried Mureșan, după care premierului desemnat i-au mai trebuit câteva minute ca să hotărască dacă acceptă. Președintele a aruncat dinamita înainte să verifice dacă omul căruia i-o pune în brațe este de acord s-o țină. Mureșan a acceptat în cele din urmă, probabil după ce a citit instrucțiunile de pe fitil.
Nu este șah sofisticat. Este șah de clasa a treia, cu două mutări scrise dinainte pe tablă. Mureșan are zece zile să alcătuiască un program și o echipă și să ceară votul Parlamentului. Dacă își depune mandatul înainte de vot, mai cumpără câteva zile pentru un stat care a pierdut deja 135. Dacă merge în Parlament și cade, îi oferă lui Nicușor Dan a doua cerere de învestitură respinsă și deschide posibilitatea constituțională a dizolvării Parlamentului. Dacă trece, înseamnă că PSD a clipit și a votat, direct sau prin absențe atent numărate, guvernul adversarilor săi.
Mat nu este nimeni. Doar România rămâne, ca de obicei, pionul sacrificat.
După Ciobaniada din Piața Victoriei, Nicușor Dan a inventat Guverniada de la Cotroceni. A ieșit în ploaie ca Wille E. Coyote, cu o pancartă pe care scria „Siegfried Mureșan – premier”, și a așteptat ca PSD să fugă speriat spre guvernare. Numai că social-democrații au rămas pe loc, AUR a început să numere voturile pentru suspendare, iar bolovanul anticipatelor atârnă chiar deasupra celui care ține sfoara. Pentru că Nicușor are acum în mână dizolvarea Parlamentului, dar Parlamentul are în mână suspendarea lui. Fiecare ține câte un detonator și speră că celălalt are bateriile descărcate.
Dacă guvernul Mureșan cade, președintele poate, după consultările cerute de Constituție, să trimită parlamentarii acasă. Dar înainte ca el să emită decretul, PSD, AUR și sateliții lor pot încerca să-l trimită pe Nicușor în referendum. Iar dacă îl suspendă la timp, președintele interimar nu poate dizolva Parlamentul. Pretextul juridic al PSD ar fi subțire. Constituția nu îl obligă pe președinte să desemneze candidatul partidului cu cei mai mulți parlamentari, ci candidatul partidului care deține majoritatea absolută. PSD nu o are. Numai că suspendările românești nu au fost niciodată concursuri de drept constituțional. Sunt exerciții de aritmetică parlamentară, cu un aviz consultativ de la Curtea Constituțională pus frumos la dosar.
Iar Nicușor Dan are motive să se teamă. Promisiunea PSD că nu va participa la suspendare valorează cât jurământul bețivului satului, făcut duminică seara, că de luni nu mai pune gura pe rachiu.
Dacă bulgărele pornește la vale, Nicușor nu se va strecura prin avalanșă precum Traian Băsescu. Nu are nici colții lui Băsescu, nici partidul lui, nici armata electorală dispusă să-l scoată de două ori din urnă. Dintre cei care l-au votat, destui au trecut deja de la speranță la voodoo și înfig ace în cârpe. Alegătorii PNL și USR nu vor forma automat un zid în jurul lui. Unii vor vota împotriva suspendării din instinct democratic, alții vor rămâne acasă, iar alții vor dori pur și simplu să-i transmită că răbdarea nu este un mandat constituțional nelimitat. Nicușor a vrut să pună Parlamentul în fața alegerilor anticipate. S-ar putea să fi pus mai întâi propria funcție în fața electoratului.
Ciobaniada urmărea să producă martiri. Guverniada riscă să producă un singur accident: pe Nicușor Dan.
În Piața Victoriei, jandarmii au ținut cordonul. La Cotroceni, președintele a întins fitilul. Dincolo de amândouă se află aceeași problemă: un stat interimar, partide incapabile să construiască o majoritate și oameni cu necazuri reale, lăsați pradă celor care vin cu autocarele, steagurile și mințile închise.
Ciobanii s-au întors la turmele lor fără soluții. Huliganii s-au întors fără martirii pe care îi căutau. Partidele s-au întors de la Cotroceni cu un premier desemnat și fără voturile necesare pentru a-l instala.
Singurii care continuă să-și respecte programul sunt șoferii de autocar.
Radu Ciornei
Doctor în Microbiologie, Imunologie și Genetică Moleculară, cu studii făcute în România și în Statele Unite ale Americii. Fost deputat USR de Suceava în mandatul 2020-2024.
