Universitatea din Bologna, o căutăm de cum părăsim hotelul. I-am dedicat toată dimineața. Ajungem după o plimbare lejeră prin oraș. Facem cunoștință. Nu ai cum să treci indiferent printre aceste ziduri. Întîi îți impune vechimea lor, aparțin Evului Mediu timpuriu. Ajungem pe negîndite. Universitatea de aici este începutul învățăturii și științei. Sînt cam intimidat. Aici este momentul absolut al raționalității și cunoașterii europene. Cam de aici a început totul – ieșirea din superstiție și irațional. Cerul cu zei a început să cadă începînd din Toscana. Pornind de aici s-a ajuns la știință. Au studiat sau au predat aici Thomas Becket, Alberti, Petrarca, Erasmus, Pico de la Mirandola, Durer, Torquado Tasso, Copernic, etc. Mai încoace, în secolul XX – Marconi, Visconti, Pasolini… Lista este extrem de lungă.
În 1088, la înființarea universității din Bologna Țările Române nu existau. A mai durat circa 250 de ani să fie înjghebate primele forme statale românești. O distanță enormă în planul culturii și civilizației, imposibil de recuperat. Alte universități apar în Europa astfel – Montpellier 1289, Oxford 1249, Paris 1257, Praga 1348, Cracovia 1364… Prima universitate românească apare la Iași abia in 1860. Este și motivul pentru care dumnealui boier velit Dinicu Golescu caută Occidentul în 1827 pentru a-și instrui copiii. Alege Geneva și München. De înțeles. Acasă la el nu avea unde să îi dea la învățătură înaltă.
Universitatea nu e un imobil, cum mă așteptam. E un cartier întins pe o mulțime de străzi. Mă aventurez – sînt curios. Dau de puzderie de clădiri vechi de tot în aceeași culoare – cărămizie, dominantă la Bologna. Presiunea timpului scurs e puternică. Mă imaginez pe aceste străduțe cu un mileniu în urmă, printre primii studenți și pelerini. Îmi face plăcere. Imagini evocatoare. Zidurile îmi transmit o liniște și o pace. Să tot peripatetizezi. Conversația se leagă de la sine, fără să vrei, spontan. De vină este atmosfera. Locul nu este aglomerat, deși te aștepți mai curînd la așa ceva – o mulțime gălăgioasă de studenți, forfotă, etc. Nu e deloc așa. Ce corespunde atmosferei studențești sînt zidurile acoperite de afișe, de graffiti, de anunțuri care te cheamă la întruniri și dezbateri pe diverse teme, mai ales sindicale și politice. Să nu uit, Bologna este fieful, dacă nu capitala stîngii intelectuale în Italia.
Am un fix cu terorismul oriunde s-ar manifesta încă din anii 70 cînd a început să se manifeste. Asta, deși informațiile veneau la București sporadic – se aflau sub oborocul cenzurii. Am visat să scriu cîndva o carte despre fenomen, în general. Mi se părea că terorismul, atentatele cu bombă etc. erau prelungirea secolului al XIX-lea, cu Bakunin si Kropotkin. Cu Ravachol, care a pus bomba la Camera Deputaților la Paris și a ajuns sub lama ghilotinei, deși nu a făcut victime. Nu am reușit să scriu o panoramă a anarhismului pentru ca m-am luat cu altele. Am scos, totuși, o carte bazată pe arhive despre atentatul cu bombă din 8 decembrie 1920 de la Senat, comis de Max Goldstein. (“Povestea unui terorist”, 2022, Ed. Omnium). E de înțeles de ce la Bologna m-a interesat. Gara centrală de aici a fost scena celui mai sîngeros atentat terorist din Italia. Interesul din spatele nenorocirii a fost să stîrnească haosul ca să zdruncine din temelii regimul democratic italian. În ciuda numărului mare de victime și a șocului provocat, schema nu a reușit. Era în pregătire în culise instaurarea stării de asediu și suspendarea libertăților civile. Era pe drum o lovitură de stat. Cercurile de dreapta, extremiste, coalizate cu elemente ale Serviciilor secrete, Armatei, Jandarmeriei, ale diferitelor organizații subterane (P2, de exemplu) au încercat să lovească Parlamentul, libertatea presei, a partidelor. Le doreau pur și simplu desființate și introducerea unui regim autoritar, dacă nu chiar de dictatură. Deși s-au derulat mai multe anchete judiciare și un proces răsunător, destule lucruri legate de atentat sînt încă vagi și confuze după atîția ani.
Care sînt faptele? Pe data 2 august 1980 o bombă plasată în sala de așteptare de la clasa a doua a făcut explozie la o oră de vîrf, 10,25. O aripă a gării s-a prăbușit cu totul. Bilanț – 85 de morți, 200 de răniți. Cînd am vizitat eu gara în octombrie 2022, locul era de nerecunoscut dacă mă iau după imaginile foto și filmate în 1980. Gara a suferit masive transformări. Nu mai arată deloc la fel. Începînd cu aripa prăbușită – demolată și refăcută cu un desen diferit. Nu știu cum era gara înainte.
Acum este un uriaș labirint, pe orizontală și verticală – pe mai multe etaje în adîncime, cu scări rulante, coridoare etc. Aparența este a unui haos total care te și derutează. M-am rătăcit și mi-a luat destul timp să identific de unde pleacă trenul de Florența, de la ce etaj, cum se ajunge acolo. Nu a fost simplu deloc, mai ales că impiegații, controlorii etc. ridică din umeri neputincioși zicînd că nu știu. Asta te angoasează, ai tot timpul impresia că ești gata-gata să pierzi trenul. Șansa a fost că am ajuns la gară devreme și am avut destul timp să caut. Am ajuns la garnitura de tren pe care o căutam în ultima secundă, după o cursă burlescă pe peroane, trăgînd o valiză după mine, trăind mai multe secunde de suspans. Așa m-am suit în ultimul vagon și a trebuit să traversez tot trenul de la un vagon la altul. Chiar aventură! Dacă nu ți se întîmplă asemenea pățanii în timpul preumblărilor tale prin lume, degeaba călătorești.
Stelian Tănase
Fragment din ”Europa la patru mîini. Jurnal de campanie”, manuscris de sertar.
