Data la care a început Războiul Rece este incertă. Putem sa acceptăm Conferința de la Potsdam, la care Harry Truman l-a anunțat pe Stalin că SUA are o armă cu o forță de distrugere extraordinară. Stalin a spus doar „mulțumesc” și că speră să fie folosită împotriva Japoniei. Să înceapă oare Armaghedon-ul cu acest dialog? Secvențele Hiroshima și Nagasaki – 6 & 9 august 1945 – ar trebui luate de asemenea în calcul. Am putea să ne întoarcem în timp, nu prea departe, tot în 1945, cînd în Germania distrusă o mulțime de agenți ai Intelligence-ului american și sovietic caută experți în fisiunea nucleară, echipamente de laborator și material radioactiv. Ideea era să ducă acasă, ca pradă prețioasă, ce găseau.
Alte date posibile? Una ar fi 4 martie în 1946 cînd Churchill ține celebrul lui discurs de la Fulton, în care anunță căderea Cortinei de fier între Szcecin la Baltica și Trieste la Marea Adriatică. Alta dată ar fi Blocada Berlinului, declanșată la ordinul lui Stalin la 24 iunie 1948. Ar putea fi, însă, și 29 august 1949, cînd URSS a reușit prima explozie atomică la Semipalatinsk, Kazahstan, numai 5 ani după reușita americanilor. Faptul a provocat de la New York la Los Angeles stupoare și panică. A fost ziua cînd SUA a pierdut monopolul nuclear. Orașele lor puteau fi lovite de o bombă atomică “made in USSR”. Două zile mai tîrziu, la 1 septembrie 1949, la Pekin, Mao DzeDun anunță apariția pe hartă a Republicii Populare Chineze, stat comunist. Este un moment extrem de prost pentru Occident, China era cea mai populată țară de pe glob. Alianța ei cu celălalt colos comunist, URSS, însemna o amenințare teribilă pentru toate țările libere. Pentru SUA mai ales.
Doi ani mai devreme, la 20 octombrie 1947, așa-zisa Comisie pentru cercetarea activităților anti-americane condusă de senatorul Joe McCarthy secondat de republicanul Richard Nixon începe să investigheze studiourile Hollywood. La acea dată – 20 octombrie 1947 – România era regat și tot românul visa cu ochii deschiși să se elibereze de ocupația Armatei Roșii. Singura ieșire părea să fie un război generalizat USA vs. URSS. Socoteala era că SUA beneficia la acea dată de monopolul bombei atomice. URSS cert ar fi pierdut într-o confruntare cu yankeii, ceea ce ar fi silit-o să se retragă din jumătatea de Europă pe care o ocupase. În cinematografele bucureștene se mai aduceau – nu pentru multă vreme – filme americane. Puteai să îi vezi pe Humphrey Bogard, Laurell Bacall, Spencer Tracy, Katherine Hepburn etc. Despre protestul marilor staruri de la Hollywood împotriva investigațiilor Comisiei Joe McCarthy, cenzurii, listelor negre, vînătoarea de vrăjitoare, presa autohtonă nu consemna nimic. Cauza – Romania căzuse ca într-o crevasă în sfera de influență sovietică și nu mai era conectată la mersul lumii. Nu mai trăia în timp real, ci în enclava supranumită „lagărul socialist”. Cortina de fier separase țara noastră de Occident. Slabe speranțe să se schimbe această situația nenorocită, cel puțin pe termen scurt și mediu.
La 24 ianuarie 1949, la Paris, începe procesul intentat de Viktor Kravcenko – un transfug sovietic, autorul bestsellerului „Am ales libertatea” – împotriva revistei comuniste „Les lettres françaises”. Aceasta, într-o campanie de defăimare dirijată de Moscova, a pretins că nu Kravcenko ar fi autorul cărții, ci CIA. Procesul a durat două luni și a fost intens mediatizat. Cele două blocuri și-au apărat pozițiile zgomotos. Destui l-au considerat „procesul secolului”. În sala de judecată, Estul și Vestul s-au confruntat prima dată direct. Nu a mai fost vorba dacă Viktor Kravcenko este autorul cărții sau nu, ci despre lagărele de concentrare din URSS, foametea din Ucraina din anii 30, Marea teroare… Este acesta un episod al Războiului Rece? Cu siguranță.
Punctul de cotitură, totuși, este data de 29 august 1949, cînd s-a instalat așa-zisul „echilibru al terorii”. De la monopolul SUA s-a trecut la o lume bipolară, în care USA și URSS posedau tehnologia nucleară și se puteau lovi decisiv. Era de așteptat ca presa aliniată Moscovei – singura care mai apărea la București – să exulte. Propaganda avea un motiv perfect să sublinieze că URSS obținea un succes eclatant. La nici 5 ani de la experiențele de la Los Alamos în New Mexico, URSS era în posesia armei atomice. De mirare, însă, paginile ziarelor ignoră subiectul, cel puțin la București. Nimeni nu preamărește geniul lui Stalin, nici priceperea savanților sovietici. Nu găsești în gazete nici o știre despre experiența reușită de la Semipalatinsk/Kazahstan. Totul este ținut secret de Lavrenti Beria, responsabil cu bomba sovietică. Kremlinul era hămesit să-și facă propagandă, iar competiția pentru supremație atingea cu acest episod paroxismul.
De unde atunci această discreție? Paranoia lui Stalin? Obișnuința bolnăvicioasă pentru secret a lui Beria? Ideea era ca occidentalii să afle cît mai tîrziu că rușii au bomba, pentru ca noua situație să fie folosită ulterior prin surprindere. S-a întîmplat însă că americanii detectează un nor radioactiv, și e limpede că URSS a experimentat o bombă pe tiparul celei aruncate la Hiroshima & Nagasaki. Știrile nu mai pot fi oprite, informația apare în toată presa din țările libere, dar sovieticii rămîn o vreme în silenzio stampa. Unii aplaudă frenetic să Stalin are bomba (șparlită…), în vreme ce alții sînt triști. Dar totul se petrece la nivel de zvon. Lumea se întreabă dacă este adevărat ce se aude. Părea destul de puțin probabil să reușească într-un timp atît de scurt, dată fiind epuizarea resurselor URSS după patru ani de război devastator. Comportamentul sovieticilor lăsa loc îndoielii. Lumea se agață de ce avea, foarte puțin. Dacă totuși nu era adevărat? În centrul și estul Europei interesul era maxim. Totul se petrece la nivel de zvon pe toată planeta. Se comentează intens, lumea e sigură că de data asta va izbucni al treilea război. Se pariază: ori la bal, ori la spital. Tertium non datur. Se apropie Armaghedonul. Totuși, nici un detaliu nu pare sigur. Dacă URSS a reușit să fabrice bomba, este una. Dacă experiența a eșuat, este cu totul altceva. Dacă era o intoxicare, o cacealma. Era, așadar, în desfășurare o partidă de poker decisivă între supraputeri. Să ghicești cărțile pe care le are adversarul în mînă este elementul decisiv. Lumea valsa pe marginea prăpastiei pe baza unor simple presupuneri, păreri & zvonuri. În Noul Testament – Cartea Apocalipsei 16.16 – Mesia se va întoarce pe pămînt și va învinge pe Satana. Cine juca rolul Diavolului în acest final de lume? Ce hal de happy-end, halal! Cine va înfrunta fiara Apocalipsei? Recomand organizarea unui casting… (Fragment din volumul ”Zvonuri despre sfîrșitul lumii”, în pregătire la Editura Corint 2023)
Stelian Tănase
