Liberté, fraternité, regionalité!

Aurel Buyincu-Liberté, fraternité, regionalité!Directorul Direcţiei pentru Cultură Suceava, Aurel Buzincu, şi-a luat libertatea de a participa, alături de lideri PDL, la o dezbatere privind regionalizarea, riscînd astfel să supere conducerea de partid, de stat şi de judeţ.  Joi, 30 mai, pe seară, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a avut loc o dezbatere avînd ca temă regionalizarea, care este atît de dorită de Guvernul USL. Dezbaterea nu a fost organizată de rectorul universităţii, Valentin Popa. În această perioadă, universitatea suceveană ar trebui să fie cea care dă tonul dezbaterilor. Universitarii suceveni ar trebui să fie cei mai vocali în ceea ce priveşte regionalizarea, în condiţiile în care, dacă judeţul nostru va fi făcut preş la picioarele baronilor politici de la Iaşi, atunci Universitatea „Ştefan cel Mare” va deveni o anexă a universităţii ieşene. Judeţul Suceava, pentru a nu fi azvîrlit într-o regiune formată din şase judeţe şi cu capitala la Iaşi, are nevoie de argumente ştiinţifice şi academice, iar acestea nu pot fi formulate decît de Universitatea „Ştefan cel Mare”. Rectorul Valentin Popa ar trebui să fie cel care dă tonul acestor discuţii, dar acesta nu o face. Şi nici măcar nu participă la dezbaterile organizate de alţii. Nu întîmplător, Valentin Popa a ajuns Jupânul de Pardon al acestei săptămîni. Dacă rectorul s-a ferit să participe la dezbaterea de joi, 30 mai 2013, alţi universitari au fost prezenţi. Este vorba despre profesorul universitar doctor inginer Mihai Dimian şi profesorul universitar doctor Mircea A. Diaconu, ambii prorectori, profesorul universitar doctor Costică Brânduş, conferenţiarul universitar doctor Aurel Buzincu şi lectorul universitar doctor Dan Dascălu. Întîlnirea a fost organizată de PDL. Asta a fost informaţia care a ajuns la presă. Însă, unul dintre participanţii la întîlnire susţine cu totul altceva.

Dezbaterea de la universitatea suceveană privind regionalizarea a fost organizată de profesorul universitar doctor Sanda-Maria Ardeleanu, care este şi deputat PDL de Suceava. Profesoara de franceză Sanda-Maria Ardeleanu a venit însoţită de liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, care susţine că judeţul Suceava nu ar trebui să facă parte dintr-o regiune cu şase judeţe şi cu capitala la Iaşi, ci dintr-una formată din judeţele Suceava şi Botoşani sau, maxim, din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ. Dat fiind faptul că PSD Suceava nu vrea să supere conducerea superioară de partid şi de stat, şi acceptă varianta de regionalizare propusă de vicepremierul PSD, Liviu Dragnea, puţini sînt cei care sprijină public iniţiativa PDL. Ca să nu supere partidul aflat la putere, rectorul Valentin Popa evită să vorbească despre regionalizare, cu toate că universitatea are autonomie, iar PSD-ul nu l-ar putea lăsa pe acesta fără funcţie. De teamă să nu-şi piardă poziţiile, directorii instituţiilor publice se feresc şi ei cît pot de subiectul regionalizării, mai ales dacă acesta este adus în discuţie de PDL. Totuşi, directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, Aurel Buzincu, a participat la dezbaterea de joi, 30 mai, de la Universitatea „Ştefan cel Mare”. Domnul Buzincu a venit la dezbatere profitînd de faptul că este şi conferenţiar la universitate şi pentru că spune că ştia că întîlnirea este organizată de Facultatea de Litere (la care este angajată şi Sanda-Maria Ardeleanu – n.a.), şi nu de PDL. Jupânu’ l-a întrebat pe Aurel Buzincu dacă nu-i este teamă că şi-ar putea pierde funcţia de director din cauză că a participat la dezbaterea din 30 mai. Iată răspunsul acestuia: „Nu am de ce să mă tem. Am fost la această dezbatere în afara programului de lucru de la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional. Dezbaterea a fost organizată de facultatea mea, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării. Cînd am ajuns acolo am văzut că era mediator Sanda-Maria Ardeleanu. Nu-mi este teamă. Sînt membru al corpului academic din Suceava şi particip frecvent la mese rotunde, particip şi la astfel de dezbateri. Este obligaţia mea. Nu sînt prea mulţumit de modul în care au decurs lucrurile la dezbatere, dar aceasta este o cu totul altă discuţie”. Rămîne de văzut dacă Aurel Buzincu, care are sprijinul politic al PNL pentru a ocupa postul de director la Cultură, va fi schimbat din funcţie ori dacă se va încerca acest lucru. Pînă una alta, domnul Buzincu este primul şef de instituţie publică din Suceava care a avut îndrăzneala de a participa la o dezbatere privind regionalizarea care nu a avut girul conducerii de partid, de stat şi de judeţ.