Corala <Ciprian Porumbescu> a Asociației <Sing Bucovina> a susținut, în perioada 27 noiembrie – 10 decembrie, în Franța și Elveția, 11 concerte în cadrul <Winter Tour>, în fața a peste 4.000 de spectatori elvețieni, francezi și români. Managerul Coralei și organizatorul turneului, Ionuț Vichentie Ilisoi, a povestit la Radio Top:
”La fiecare concert am avut parte de mesaje de mulțumire. Unul emoționant pe care mi-l aduc aminte acum, pe loc: într-o dimineață, unul dintre părinții noștri români, părintele Silviu de la Dijon, care este chiar sucevean la origine, a spus că în acea dimineață i-a fost foarte ușor să trezească copilașii, mai ales pe fetiță. Copilul s-a trezit singur și a zis: <Tati, astăzi este ziua concertului! De cîte luni aștept acest concert…>. Acesta este un simplu mesaj de românism pur, dar și, bineînțeles, străinii care se organizează cu familiile și cu prietenii de la un an la altul din ce în ce mai mulți, ca să descopere România, dar să descopere și calitatea pe care o prezentăm noi.
O jumătate din publicul nostru a fost reprezentată de români, să zicem, pentru că aceasta este și misiunea: de a le da încredere comunităților românești din străinătate, să le arătăm străinilor faptul că noi avem cultură, noi avem cu ce să ne mîndrim și să strîngem comunitățile în jurul concertelor noastre pentru a se bucura și a celebra și Crăciunul, dar și 1 decembrie, pentru că primul weekend a fost în jurul datei de 1. Să ne bucurăm împreună.
(În afară de părintele de la Dijon, care este sucevean), au mai fost foarte mulți suceveni de-ai noștri… știu de mulți ani că venim în zonă și de acum se organizează cu familiile. Nu cred că există localitate în care am cîntat, oraș în care am cîntat, să nu ne fi întîlnit cu suceveni. Sînt foarte mulți. (Cu dor de casă), iar unii chiar au recomandat familiilor să se organizeze și să vină la concertele de acasă”.