WOMEN`S political LIVES MATTER

Visul de aur al feminismului, egalitatea cu bărbații, a devenit realitate. Cel puțin în viața politică. Așa cum bărbații își dau la gioale pentru a se elimina unii pe alții și pentru a-și face loc mai în față, doamnele își dau cu poșetele în cap și-și trag la gleznele lor finuțe cu șpițul pantofilor cu toc. În urmă cu patru ani, Mirela Adomnicăi era ca și pusă pe un loc eligibil pentru Parlament pe lista PSD Suceava, numai că, în ultimul moment, aceasta a fost scoasă din schemă. Legenda spune că președinta Organizației de Femei a PSD Suceava, Oana Pintilei, invidioasă pe Mirela Adomnicăi, a bîrfit-o pe aceasta la șefa Femeilor PSD pe țară, teleormăneanca Viorica Dăncilă, care a dus vorba mai departe la teleormăneanul Liviu Dragnea, șeful-șefilor la acea vreme, care a decis eliminarea doamnei Adomnicăi de pe lista cu viitori parlamentari. Cît Viorica Dăncilă a fost premier, Oana Pintilei a fost secretar de stat în cadrul secretariatului general al Guvernului. Cum clanul teleormănenilor a căzut, doamna Pintilei a căzut și ea. Ultima dată a căzut de pe calul alb cu care se plimba țanțoșă și pe care scria cu vopsea roșie ”Președinta Organizației de Femei a PSD Suceava”. Pe cal s-a urcat proaspătul deputat Mirela Adomnicăi, pe care căzuta nu s-a putut abține să nu o ia peste picior: ”Mă bucur sincer pentru doamna Adomnicăi. Știu că își dorea de mult șefia Organizației de Femei. Mai exact de vreo 16 ani, de pe vremea cînd eu nici măcar nu eram în PSD. Mai bine mai tîrziu decît niciodată”.