Vasilciuc, înc-o replică și mă tot duc

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Cristi Crețu a fost săltat de DNA, pentru că ar fi primit mită de la patronul ”Autotehnorom”, Vasile Rîpan. Cu această ocazie s-a aflat, oficial, că asocierea de firme condusă de ”Autotehnorom” a renunțat la contractul pentru modernizarea drumului județean Dolhasca-Suceava-Dărmănești. Vasile Rîpan a adus niște acuze beneficiarului lucrării, Consiliul Județean Suceava. Consiliul Județean a răspuns prin vocea administratorului public al județului, Irina Vasilciuc. Domnul Rîpan a venit cu o contrareplică la spusele doamnei Vasilciuc. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, este mai mult la București, unde face politică, fiind membru al conducerii PNL și al coaliției de guvernămînt. Proiectul modernizării drumului Suceava-Dărmănești este un eșec de proporții, care, într-adevăr, nu este total imputabil administrației județene. Urmează alte proceduri pentru selectarea firmei care să continue lucrările. Acestea trebuiau încheiate în această lună, însă ele sînt realizate doar în mică proporție, undeva în jur de 30%. Aceasta fiind situația, lucrurile nu pot rămîne așa. Este nevoie de o demisie. Sau de încă o demisie, considerînd că pînă la lămurirea situației sale juridice, Cristi Crețu, va demisiona din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava. Dat fiind faptul că Gheorghe Flutur nu se poate sinucide politic, demisia nu poate fi decît cea a Irinei Vasilciuc, că doar dumneaei este administratorul public al județului.