Președintele PNL al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a dat timpul înapoi cu 13 ani, atunci cînd în campania electorală se lupta cu președintele PSD al CJ, Gavril Mîrza, și spunea că pesediștii beau wiskey cu borcanul în cabana administrației județene de la Călinești-Cuparencu. Acum, enervat de faptul că PSD îl critică pentru că se distrează pe la hore în loc să facă treabă, domnul Flutur spune că muncește toată săptămîna și că doar duminica iese la joc și a adăugat: ”Nu, voi nu mergeți la hore, pentru că că v-ați obișnuit să beți wiskey cu borcanul, ascunși în cabane din județ, așa că mai ușor cu pianul pe scări!”. Care pian? Păi, dacă pesediștii beau wiskey cu borcanul înseamnă că aceștia și mănîncă mici cu muștar, iar în concluzie nu au cum să asculte muzică interpretată la pian, ci la pianul de piept.
Borcan-can






