„Sînt situații paradoxale pe care le-am întîlnit și la care nici colegii mei nu au găsit explicații. Este vorba despre pacienții care vin pe picioare, au o saturație în oxigen foarte scăzută și declară că se simt bine și nu au nici o problemă. Poate e spaima, poate acționează endorfinele în momentul acela. Nu știu ce să zic, dar oamenii declară împotriva evidenței că se simt bine, deși saturația în oxigen ar fi una care să necesite intubație orotraheală. În mod normal, noi ar trebui să avem o saturație între 95 și 98%. Sigur că poate fi și 100% dacă hiperventilăm puțin. Într-o afectare pulmonară, nivelul începe să scadă între 90 și 95%. Noi integrăm, în general, formele ușoare de boală. Considerăm că sînt forme care pot fi tratate la domiciliu, însă în momentul în care saturația scade sub 90% se impune o atenție crescută, pentru că undeva în 24-48 de ore este riscul ca distrucțiile pulmonare să progreseze foarte rapid și saturația să scadă brutal. Atunci, deja, este de regulă tardiv să intervenim cu medicația pe are o avem. Sub 90% saturație în oxigen e un semnal de alarmă și, de aceea, ar fi bine să stăm de vorbă cu un medic. Au fost la mine pacienți care aveau și saturație 40% la momentul prezentării, erau cianotici efectiv, vineții, deci dacă s-ar fi uitat în oglindă s-ar fi speriat. Doar că ei declarau și respirau relativ în regulă, iar imaginile computer tomografice arătau dezastruos. S-au recuperat. Rămîn niște sechele, pentru că undeva și la trei luni de zile putem avea imagine pulmonară sechelară, deci fibroza pulmonară încă persistă și la trei luni. Cu cît organismul e mai tînăr, cu atît recuperarea este mai ușoară și mai completă. Cu cît înaintăm în vîrstă și avem afecțiuni asociate, adică avem probleme cardiace, avem probleme neurologice sau diabet, recuperarea e mai dificilă și sechelele tind să se permanentizeze. Oricum, se poate lucra asupra lor și se poate recîștiga din suprafața pulmonară eficace”. Tiberiu Brădățan, medic la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava.
