Președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton, care este și observator de joc la meciurile din Liga a II-a, a asistat la una dintre partidele jucate pe teren propriu de Internazionale Milano și a vorbit despre atmosfera de pe stadion și despre performanța echipei antrenate de Cristian Chivu:
”Este de nedescris, de ce să nu recunoaștem, peste 70.000 de oameni, o adevărată industrie a fotbalului și cred eu că ceea ce a oferit Cristi Chivu ca și lecție de viață pentru tot românul este ceva deosebit. Cristi Chivu, un antrenor care a început de jos, așa cum trebuie să înceapă toată lumea, a parcurs toate etapele de antrenorat, plecînd de la Juniori, Primavera și mergînd către Parma, acolo unde a debutat ca și antrenor principal pentru ceea ce înseamnă seniori. Asta nu învățăm noi. Aceste etape nu trebuie să fie arse. Cristi Chivu nu se va opri aici. O să vedeți, va avea un viitor foarte, foarte bun, așa cum a fost și ca jucător. Cred eu că Cristi Chivu va fi unul dintre cei mai buni antrenori români. După Mircea Lucescu, Dumnezeu să-l odihnească. (Totuși, românul Cristi Chivu e mai mult italian, hai să fim serioși). Putem spune că nu avea această șansă dacă venea în România și dacă se plimba, cum mai sînt unii antrenori, dintr-o parte în alta. El a fost foarte consecvent, și-a pus în cap ceea ce își dorește să facă și cred eu că dacă venea în România și apărea la toate emisiunile și se ducea și se oferea ca antrenor, și avem, slavă Domnului, destule cazuri de genul acesta, nu cred că italienii îl considerau un specialist. Și atunci el a ales acest drum – acela de a rămîne acolo, în Italia, și de a învăța școala italiană de antrenorat, care e una dintre cele mai bune din lume. Dar ceea ce vedem atunci cînd vorbește în românește, cînd dă interviurile în românește, este român, de ce să nu recunoaștem?
(Atmosfera la un meci al Inter-ului?) Foarte, foarte bine organizată, fiecare știe ce are de făcut în stadion, te așteaptă toată lumea cu acele plăcuțe care creează acel design al stadionului. Eu am avut locuri exact lîngă peluză, acolo unde galeria cîntă din primul pînă în ultimul minut. Este ceea ce are nevoie un sportiv. Sportivul trebuie să meargă și să joace, iar spectatorul trebuie să fie mulțumit de ceea ce vede și să vină. Gîndiți-vă că acolo sînt peste 60-65 de mii de abonați, deci nu trebuie să te gîndești că astăzi vindem bilete sau nu vindem bilete. Este un marketing care există de foarte mult timp, mai ales că sînt două echipe din Milano care împart același stadion. Este foarte, foarte interesant cînd într-o săptămînă este roșu-negru (San Siro) și într-o săptămînă se schimbă doar o culoare, vine albastru în loc de roșu (Giuseppe Meazza). E destul de interesant și e o industrie, o adevărată industrie”. (Foto: Pagina de Facebook a clubului Internazionale Milano)






