Redactor șef la Suceava, călător prin Apuseni

Munții Apuseni sînt frumoși din mai multe motive. În primul rînd că obiectivele sînt excepționale și sînt foarte multe. Avem peșteri, cascade, Cetățile Ponorului, lucruri create de natură. Munții Apuseni sînt frumoși și atractivi, fiindcă ai foarte multe trasee turistice pe care le faci lejer la pas. Sînt și unele care te întrebuințează mai mult, în sensul că ai de mers mai mult. Nu trebuie să ai aptitudini de sportiv de performanță, să ai noțiuni de alpinism sau ceva de genul ăsta. Sînt trasee de șapte-opt ore, unde ai de mers. Altele sînt de o oră, două, trei. Poți să mergi o săptămînă în Apuseni și să faci în fiecare zi altceva, la pas, frumos. Lași mașina la o cabană și pornești pe jos. Sînt cabane în zona Padiș. Cei care merg cu corturile au o zonă imensă de campare la Glăvoi. Drumurile sînt asfaltate pînă la Padiș. Pînă la Glăvoi nu-i asfaltat și după aceea faci la dreapta de pe șoseaua principală și mergi vreo doi kilometri pe un drum de pietriș. Sînt multe zone în Apuseni și eu am stat la Cabana Cetățile Ponorului. Mai este Satul de vacanță Vîrtop, unde-s alte obiective. Mergi în zona Clujului, unde am stat în prima seară, la Gilău. Ai Piatra lui Lucaci și Piatra Corbilor. Tot timpul sînt turiști în Apuseni. Spre exemplu, în zona Glăvoi sînt foarte mulți turiști care vin cu corturile, unde au tot felul de sisteme sofisticate, complicate. Era unul cu un cort mare, cu panou solar. Ei vin și stau acolo o lună, două, trei. Vin și unguri. Apoi, sînt și oameni care nu prea fac trasee, ci vin să stea la marginea pădurii, în cort, să se odihnească. Prețurile sînt ok. Cabana Cetățile Ponorului, unde am stat noi, este foarte apropiată de mai multe trasee turistice importante, iar tariful era de 180 de lei/zi de persoană și includea cazare, plus mic dejun și cină. Cina însemnînd felul înti, felul doi și desert. Dacă vrei poți să-ți faci grătare, poți să vii cu mîncarea ta. Nu ești obligat să iei masa de la cabană, dar ei pun micul dejun și, repet, cina, aceasta din urmă pentru că oamenii merg pe traseu ori se plimbă în timpul zilei și cînd se întorc vor să mănînce. Poți să mergi patru, cinci, șase ani la rînd, în Apuseni, și nu te plictisești. Ai tot timpul altceva de văzut. Marele avantaj e că poți merge cu familia. Cînd am fost data trecută în Apuseni, acum nouă ani, eram un grup mai mare, de peste 30 de persoane. Țin minte că fata mea, Clara, avea 9 ani, și erau copii mai mici decît ea, de 6-7 ani, și făceau și ăia trasee. Făcusem într-o zi un traseu de vreo opt ore”. Tiberiu Avram, redactorul șef al ”Monitorului de Suceava”. (Foto: Tiberiu Avram și fiica sa, Clara)