Prozatorul de la Prefectură

De Ziua Culturii Naționale, Prefectura Suceava a postat fotografii cu prefectul Traian Andronachi la bustul lui Mihai Eminescu din centrul municipiului reședință de județ, unde a avut loc o ceremonie de depunere de coroane de flori. Fotografiile au fost însoțite și de un text plin de simțire față de Poetul Nepereche. ”Eminescu nu se <marchează>.

Eminescu se recitește. Se ascultă. Se simte. Într-o lume grăbită, el rămâne locul unde limba română respiră pe îndelete, unde gândul are răbdare și unde adevărul nu se spune tare, ci adânc. Nu l-am moștenit ca pe un monument, ci ca pe o măsură: a cuvântului, a demnității, a felului în care ne privim pe noi înșine. Astăzi nu este doar ziua lui Mihai Eminescu. Este ziua în care ne întrebăm ce facem cu limba, cultura și memoria pe care ni le-a lăsat. Dacă le păstrăm vii, Eminescu rămâne contemporan cu noi”. Așadar, românul nu s-a născut doar poet, ci uneori și prozator. Presupunînd că autorul textului nu este inteligența artificială și nici vreo inteligență umană din cabinetul prefectului, ci chiar Traian Andronachi, solicităm demisia imediată a acestuia, pentru a se putea dedica scrisului. Prefecți se mai găsesc, dar prozatori cu atîta sensibilitate și forță foarte, foarte rar.

Guvernul dr. Petru Proza